Relațiile diplomatice moldo-americane s-au aprofundat și s-au extins în cei 25 de ani

  • 01 Martie 2017 13:41
Relațiile diplomatice moldo-americane s-au aprofundat și s-au extins în cei 25 de ani

Ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Andrei Galbur, a adresat un mesaj de felicitare secretarului de stat american, Rex Tillerson, cu ocazia aniversării a 25-a de la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Statele Unite ale Americii, exprimând încrederea, că bunele relații de prietenie și colaborare între ambele țări vor cunoaște și în continuare o ascensiune considerabilă în diverse domenii de interes reciproc, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, șeful diplomației moldovenești a remarcat că într-un sfert de secol, relațiile de prietenie și cooperare între Republica Moldova și Statele Unite ale Americii s-au aprofundat și s-au extins, de la primele contacte interumane în anul 1992, până la un parteneriat moldo-american durabil și multidimensional. Țările cooperează nu doar pe filiera dialogului bilateral, dar și în domenii precum ar fi promovarea securității cibernetice, lupta contra terorismului și eradicarea fenomenului  traficului de ființe umane.

Totodată, Andrei Galbur a evidențiat interesul Republicii Moldova pentru avansarea Dialogul Strategic moldo-american, exprimând încrederea că anul aniversar 2017 va marca în acest sens un nou capitol în dialogul bilateral. Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, la Chișinău au loc o serie de evenimente, printre care expoziții, donații de carte, concerte, prelegeri la universitare etc.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău