Relațiile dintre UE și Rusia au atins un nivel minim după cazul Navalnîi, afirmă șeful diplomației europene
-
05 Februarie 2021 12:29
Relațiile dintre Uniunea Europeană și Rusia au atins un nivel minim în urma încarcerării principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a apreciat vineri, la Moscova, șeful diplomației europene Josep Borrell, potrivit AFP și EFE, citate de Agerpres.
''Este sigur că relațiile noastre sunt puternic tensionate și afacerea Navalnîi este un punct minim'', a spus Josep Borrell înaintea întrevederii cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov.
De partea sa Lavrov, care nu a evocat numele opozantului rus, s-a declarat pregătit să ''discute orice subiect, indiferent care'', cu Borrell.
''Principala noastră problemă este absența normalității în relațiile Rusia-UE (...) este o situație nesănătoasă care nu servește nimănui'', a spus demnitarul rus, care și-a exprimat speranța de a avea o discuție ''deschisă și detaliată'' cu Josep Borrell.
Moscova a calificat drept ''ingerințe'' criticile europene care denunță urmărirea în justiție a lui Aleksei Navalnîi și reprimarea brutală a manifestațiilor de sprijin pentru opozantul rus în ultimele zile.
Uniunea Europeană a denunțat de asemenea otrăvirea lui Navalnîi, în august în Siberia, cu un agent neurotoxic militar dezvoltat în timpul fostei Uniuni Sovietice. În urma refuzului Moscovei de a desfășura o anchetă transparentă și cuprinzătoare, europenii au adoptat sancțiuni punctuale împotriva unor demnitari ruși de rang înalt.
Rusia nu a recunoscut niciodată că Aleksei Navalnîi a făcut obiectul unei tentative de asasinat și ea nu a acceptat analizele laboratoarelor europene care au identificat otrava, Moscova susținând că este vorba despre un complot occidental.