Relațiile dintre Republica Moldova și UE, discutate în Statele Unite
-
30 Martie 2016 13:19
Ambasada României în Statele Unite ale Americii a găzduit, pe data de 29 martie 2016, alături de Eurasia Foundation, un dejun de lucru dedicat relației dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, sub titulatura 'Parcursul european al Republicii Moldova - provocări interne și externe'.La manifestarea organizată în cadrul Ambasadei României au participat, în…
Ambasada României în Statele Unite ale Americii a găzduit, pe data de 29 martie 2016, alături de Eurasia Foundation, un dejun de lucru dedicat relației dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, sub titulatura 'Parcursul european al Republicii Moldova - provocări interne și externe'.
La manifestarea organizată în cadrul Ambasadei României au participat, în calitate de vorbitori, ambasadorul George Cristian Maior, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Republicii Moldova în SUA, Veaceslav Pitușcan, și directorul adjunct al Biroului Europa de Est din cadrul Departamentul de Stat, Molly Montgomery. Au mai fost prezenți reprezentanți ai Departamentului de Stat, Băncii Mondiale, ai unor instituții academice (universitățile John Hopkins și Georgetown), think-tank-uri și organizații non-profit locale, precum și jurnaliști.
În cadrul alocuțiunii sale, ambasadorul George Cristian Maior a evidențiat importanța deosebită a continuării parcursului european pentru dezvoltarea democratică și prosperitatea Republicii Moldova, accentuând beneficiile concrete ale aprofundării asocierii politice și integrării economice cu Uniunea Europeană. 'România va continua să susțină politic și financiar parcursul european al Republicii Moldova și va oferi asistență de specialitate guvernului de la Chișinău pentru implementarea Acordului de Asociere. Cu sprijinul adecvat al partenerilor internaționali, Republica Moldova poate deveni exemplul pozitiv al Parteneriatului Estic și un pol de stabilitate în regiunea extinsă a Mării Negre' a afirmat ambasadorul român.
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Republicii Moldova la Washington a făcut o trecere în revistă a relațiilor cu Uniunea Europeană, concentrându-se asupra semnării Acordului de Asociere și liberalizării regimului de vize statele membre UE. Veaceslav Pitușcan a confirmat hotărârea guvernului de la Chișinău de a continua implementarea reformelor interne asociate parcursului european al Republicii Moldova și combaterea corupției.
Reprezentantul Departamentului de Stat, Molly Montgomery, a reiterat sprijinul SUA pentru implementarea Acordului de Asociere și a reluat așteptările părții americane cu privire la continuarea într-un ritm susținut a procesului de reforme interne, subliniind importanța acestuia în contextul parcursului european al Republicii Moldova.