Relațiile de cooperare moldo-letone au fost discutate în Parlament

  • 05 Noiembrie 2021 15:05
Relațiile de cooperare moldo-letone au fost discutate în Parlament

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu ambasadorul Republicii Letonia în țara noastră, Uldis Mikuts. Discuțiile s-au axat pe stadiul actual al raporturilor de colaborare moldo-letone și pe oportunitățile de extindere a acestora.

Igor Grosu s-a pronunțat pentru valorificarea potențialului de cooperare prin efectuarea unor vizite reciproce la nivelul conducerii parlamentelor, al comisiilor parlamentare de profil, al grupurilor de prietenie și funcționarilor din secretariatele parlamentelor.

Referindu-se la prioritățile Parlamentului de legislatura a XI-a, Igor Grosu a vorbit despre reformarea justiției. ”Este un obiectiv primordial al guvernării realizarea căruia va duce la progrese în celelalte domenii”, a menționat președintele Parlamentului. 

De asemenea, speakerul a punctat, printre prioritățile conducerii țării, asigurarea securității energetice și crearea unui climat de afaceri atractiv.

La rândul său, diplomatul leton a exprimat disponibilitatea Republicii Letonia de a împărtăși în continuare experiența și de a oferi sprijinul necesar pentru ca țara noastră să avanseze pe calea modernizării europene.

În mod special, președintele Parlamentului a mulțumit Republicii Letonia pentru suportul acordat în combaterea pandemiei de Covid-19. Oficialii au fost unanimi privind importanța informării corecte a populației despre necesitatea vitală a imunizării.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
24,33
Ploaie moderată
Umiditate:60 %
Vint:3,88 m/s
Sun
20
Mon
18
Tue
20
Wed
22
Thu
24
Arhivă Radio Chișinău