Regulamentul privind Bugetul Civil, aprobat în redacție nouă

  • 13 August 2020 14:27
 Regulamentul privind Bugetul Civil, aprobat în redacție nouă

Regulamentul privind Bugetul Civil în municipiul Chișinău a fost aprobat în redacție nouă, cu votul a 45 de consilieri municipali. Pentru realizarea prevederilor prezentului regulament, anual din bugetul municipiului Chișinău va fi alocată o sumă nu mai mică de trei milioane lei, transmite IPN.

Regulamentul stabilește cadrul general și procedural pentru depunerea, evaluarea, selectarea, implementarea și monitorizarea proiectelor de interes public inițiate de cetățeni și finanțate din bugetul municipal.

Proiectele vor putea fi depuse în perioada 1 februarie – 28 februarie a fiecărui an. La 30 martie, Comisia de evaluare va analiza proiectele și în aprilie acestea vor fi supuse votului timp de 30 de zile. În luna mai va începe implementarea proiectelor selectate.

Bugetul Civil este destinat tuturor cetățenilor care locuiesc în municipiul Chișinău și care doresc să se implice la dezvoltarea orașului. Proiectele pot fi depuse de către persoane (în mod individual sau în echipă) care au atins vârsta de 16 de ani și care au domiciliul în municipiul Chișinău. Propunerile trebuie să se încadreze în domeniile de competență ale Primăriei municipiului Chișinău: infrastructură urbană, mobilitate urbană, infrastructură culturală și social, Smart City, Green Cities, democrație locală, educație, tineret și sport și diseminarea, monitorizarea activității autorităților administrației publice locale.

Regulamentul va intra în vigoare din 2021.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău