Regulament admiterii la facultate este prezentat pentru consultări publice
-
19 Mai 2021 13:25
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării propune pentru anul universitar 2021-2022 o cotă de 15% din numărul total de locuri prevăzute în planul de admitere cu finanțare bugetară pentru anumite categorii defavorizate de candidați. Prioritate se va acorda candidaților rămași fără ocrotire părintească, precum și candidaților cu grad de dizabilitate sever sau accentuat. Prevederile se conțin în proiectul Regulamentului-cadru privind organizarea admiterii în ciclul I – studii superioare de licență pentru anul universitar 2021-2022, publicat pentru consultări publice, transmite IPN.
Locurile la buget sunt destinate și pentru tinerii cu ambii părinți cu grad de dizabilitate, precum și tinerii ai căror părinți au participat la acțiunile militare pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova, la războiul din Afganistan sau la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl; militarii-participanți la operațiunile militare post-conflict cu caracter umanitar în Irak. Pot pretinde și tinerii din familiile cu patru și mai mulți copii, aflați la întreținere, absolvenți ai școlilor din localitățile de Est ale Republicii Moldova și din municipiul Bender, care au studiat conform programelor de învățământ aprobate de Ministerul Educației etc.
Înscrierea la cota de 15% din numărul total de locuri cu finanțare bugetară se efectuează la solicitarea candidaților la studii. Candidații din categoriile enumerate pot participa concomitent și la concursul general de admitere, inclusiv la locurile cu taxă de studii.
Înmatricularea pe locurile cu finanțare bugetară rămase neacoperite la această cotă se va face în ordinea descrescătoare a mediilor de concurs ale celorlalți candidați înscriși la cota respectivă, fără diferențiere pe categorii.
Potrivit proiectului de regulament, înscrierea candidaților se va desfășura online pe platformele de admitere ale instituțiilor, conform metodologiilor stabilite de fiecare instituție de învățământ superior. Ca excepție, se permite prezența fizică pentru depunerea dosarelor a unui număr minim candidați, care nu dispun de mijloacele digitale respective în virtutea situației economice precare.
Instituțiile de învățământ superior elaborează și aplică metodologiile proprii de organizare a admiterii la programele de studii oferite, în conformitate cu misiunea proprie, strategia instituțională și cu cerințele pieței forței de muncă. Instituțiile vor perfecta metodologii proprii de admitere online, luând în calcul siguranța candidaților la studii și a cadrelor din comisiile de admitere.
Universitățile urmează să aducă la cunoștința candidaților, prin afișarea pe pagina web instituțională, calendarul admiterii, repartizarea locurilor bugetare și cu taxă pe domenii și programe de studii, forme de învățământ, cote-părți și limba de instruire, dar și condițiile și actele necesare pentru înscriere la concurs, taxele de studii etc.