Schimbările produse la sfârșitul anilor ’50 – începutul anilor ’60 în arta din fostul spațiu sovietic („dezghețul” hrușciovist, apariția așa-numitului „stil sever”, aplecarea către monumentalitate și decorativism din pictura de șevalet ș. a.) s-au oglindit și în creațiile artistei plastice de la Chișinău, „Plantarea pomilor” fiind în acest sens o operă de cotitură. Refuzul ministerului culturii din republică (în urma presiunilor exercitate pe linie de partid!) de a achiziționa triplul portret al compozitorilor Alexei Stârcea, Vasile Zagorschi și al cântăreței Valentina Savițcaia nu a reușit s-o intimideze pe pictoriță. Mai mult decât atât, în urma acestui refuz și a obligației imperative, impuse de minister, de a realiza întru onorarea avansului deja primit alte trei portrete, a devenit posibilă apariția portretului actorului Dumitru Fusu din anul 1964 – una dintre cele mai reușite mostre ale acestui gen de artă din pictura moldovenească a deceniului respectiv.

Urmându-și propria cale în creație, Valentina Rusu Ciobanu îmbrățișează în anii ’60 și la începutul anilor ’70 maniera sinceră a artei naive, – manieră – în care șarja, grotescul, umorul bonom veneau oarecum în replică la clișeele promovate de regim. Portretele regizorului Emil Loteanu și ale prozatorului Ion Druță sunt operele de referință din această perioadă. Întrebată odată în cadrul unui interviu: „Ce este mai important în arta portretului?”, Valentina Rusu Ciobanu a răspuns: „Important este să găsesc formula omului! ”. O astfel de formulă, atât la propriu, cât și la figurat, a descoperit pictorița în Portretul lui Ion Sandri Șcurea.

Anii ’70 au fost deceniul cel mai prolific în activitatea de creație a Valentinei Rusu Ciobanu. În acest deceniu ea s-a manifestat plenar nu numai în portret, natură moartă sau pictură de gen, ci și în scenografie. Lumea teatrului, în special lumea spectacolelor primei generații de actori ai teatrului „Luceafărul” din Chișinău a atras-o permanent pe plasticiană.

Ulterior, în anii ’70-’80 autoarea a experimentat reușit în cheie fotorealistă, a folosit posibilitățile inter-textualității (tabloul „Citate din istoria artei”) și ale introspecțiilor în „sfera oniricului”, creând tablouri cu profunde semnificații metaforice.

În ciuda presiunilor de ordin ideologic cu care s-a confruntat în cea mai mare parte a vieții, Valentina Rusu Ciobanu a reușit să-și păstreze individualitatea discursului plastic, învrednicindu-se apoi și de înalte distincții de stat precum Premiul Național al Republicii Moldova pentru Literatură, Artă și Arhitectură, titlul onorific de „Artist plastic al poporului”, „Ordinul Republicii”, titlul de Cetățean de onoare al municipiului Chișinău și, în 2020, Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Mare Ofițer, conferit printr-un decret semnat de Klaus Werner Iohannis, Președintele României.