Regiunea transnistreană va mai primi 2000 de doze de vaccin anti-COVID-19 donate de România

  • 12 Aprilie 2021 16:40
Regiunea transnistreană va mai primi 2000 de doze de vaccin anti-COVID-19 donate de România

Reprezentanții de la Tiraspol au preluat astăzi 120 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech din totalul celor 942 de doze ce au fost repartizate cu titlu gratuit localităților din stânga Nistrului și municipiul Bender, dintre care 822 au fost ridicate în data de 6 aprilie curent, comunică MOLDPRES.

Potrivit Biroului politici de reintegrare, tot astăzi, urmare a unei sesizări remise prin canalul de dialog al reprezentanților politici, prin care Chișinăul a informat despre disponibilitatea de a transmite cu titlu gratuit alte 2000 de doze de vaccin AstraZeneca dintr-un lot nou de donație din partea României pentru Republica Moldova, specialiștii de profil din regiune au ridicat setul de documente însoțitor, urmând ca în zilele apropiate să revină pentru definitivarea formalităților necesare, transportarea acestora și administrarea în raioanele de est ale țării conform distribuției dispuse de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Concomitent, pe lângă cele 2000 de doze de vaccin AstraZeneca, de la Depozitul Național de Vaccinuri din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică urmează a fi ridicate și 2000 de seringi de 0,5 ml pentru procesul de vaccinare și 20 de cutii de siguranță pentru colectarea seringilor utilizate.

Sursa: MOLDPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:70 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău