Regiunea transnistreană se va confrunta în 2015 cu o recesiune economică

  • 24 Decembrie 2014 15:12
Regiunea transnistreană se va confrunta în 2015 cu o recesiune economică

Regiunea transnistreană se va confrunta în 2015 cu o recesiune economică de până la 5 la sută, potrivit estimărilor Centrului Analitic Independent Expert-Grup.

Economia regiunii a avut parte de un 2014 atât cu șocuri pozitive, cât și negative. Consumul populației a fost subminat de deprecierea rublei rusești, iar menținerea artificială a „rublei transnistrene” a agravat și mai mult situația, mai ales pentru familiile migranților, care contribuie cu 30% la PIB-ul regiunii. Pe de altă parte, reluarea activității Uzinei Metalurgice Moldovenești, a impulsionat esențial întreaga activitate industrială și a contribuit la o creștere de 37% a exporturilor din regiune.

În 2015, regiunea transnistreană urmează să aibă un an mult mai dificil decât cel precedent, fiind anticipată o recesiunea economică de 3-5%, conform estimărilor Expert-Grup. Acest declin economic va fi cauzat în principal de dificultățile economice ale Ucrainei și Federației Ruse. Totodată, posibilele majorări ale tarifelor la serviciile comunale și rețineri salariale din sectorul bugetar urmează să influențeze negativ și cererea internă.

În această conjunctură, autoritățile din regiune au reacționat total neadecvat, potrivit Expert-Grup. În loc să diversifice piețele de desfacere, Tiraspolul a activizat și mai mult reorientarea exporturilor spre Rusia, economia căreia urmează să intre în recesiune în 2015 și moneda căreia se devalorizează masiv. De asemenea, în loc să elimine barierele tarifare pentru comerț și să integreze companiile din regiune în piețele externe autoritățile din regiune denunță în continuare Acordul de Asociere cu UE. Astfel, din cauza acestor politici falimentare, regiunea transnistreană se autoizolează tot mai mult și devine tot mai dependentă de fratele mai mare de la Est.

Analizele și previziunile privind economia regiunii transnistrene sunt cuprinse în Revista Economică Regională editată de Expert-Grup.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
12,18
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:5,66 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
14
Sun
14
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău