Prințesa adorată de armată

Căsătorită cu prințul moștenitor Ferdinand în decembrie 1891, Maria a fost nevoită să ducă o permanentă luptă cu regele Carol, care o izola total la Peleș și îi interzicea orice contact cu personalități politice sau culturale românești. "În tot timpul tinereții mele, cuvântul de ministru era sinonim cu capul răutăților", avea să scrie mai târziu regina, potrivit Historia.ro

În numai câțiva ani de zile însă, după ce i-a născut pe Carol (1893), Elisabeta (1894) și Mărioara (1899), principesa Maria se va înfățișa lumii ca una din cele mai splendide femei din Europa. Inteligentă și plină de vitalitate, Maria întruchipa totodată și idealul romantic al oricărui bărbat, fiind sănătoasă, nobilă în atitudini și foarte femeie.

În anii de izolare a suferit cumplit din cauza convingerii că a fost atrasă într-o capcană, că i s-a atribuit doar misiunea de a naște un moștenitor pentru Tronullui Carol I, că își va distruge tinerețea și frumusețea într-un castel rece, spionată de servitoare și guvernante.

Bună călăreața, binecuvântată de la natură cu gust și cu o frumusețe ieșită din comun, Maria a fost repede adoptată de Armată, care în foarte scurt timp, mai ales după ce a fost numită comandant (proprietar) al Regimentului de cavalerie 4 Roșiori, a ajuns să o divinizeze. Respectul și supunerea pe care o arătau de timpuriu ofițerii acestei femei va conta enorm mai târziu:

"Poate că nu s-ar cădea să spun tocmai eu această, dar simț că-mi fac datoria față de neclintită lealitate ce mi-au arătat-o totdeauna. Ei alcătuiau o închegare de puteri pe care mă puteam bizui; erau credincioși, plini de închinare și de devotament. Mă admirau pentru îndrăzneală mea fără seamăn când eram călăre, pentru neoboseală și curajul meu, și totodată simțeau în mine acea deplină și neînfricoșata credincioșie, care deosebește firea mea. Eram fericiți când eram laolaltă, la ei găseam o închinare și o slăvire spontană pe care n-o aflăm aiurea".

Infirmieră bolnavilor de holeră

Legătura sufletească între Maria și Armată a fost extrem de puternică și nu s-a spijinit doar pe relația oficială dintre suveran și militari, ci pe fapte de război.

În timpul Războiului balcanic, principesa Maria a lucrat în serviciul sanitar, îngrijind bolnavii din lagărele de holeră, riscandu-și viață fără nici o rezervă, pentru ca apoi, deși acum era regină, să îngrijească la fel de riscant bolnavii de tifos din Moldova, în timpul primului război mondial.

Arthur Gould Lee a descris plastic aceste gesturi ale reginei Maria:

"Oamenii erau entuziasmați de exuberantă ei și îi admirau spiritul, în special curajul incredibil dovedit în timpul războaielor balcanice din 1913, când nu numai că a trecut nepăsătoare prin tranșeele din prima linie, sub bătaia focului, dar a manifestat un dispreț neînfricat, ieșit din comun, față de bolile contagioase din spitale. Fără să-i pese de riscuri, ea stătea la capătul soldaților tineri care mureau de holeră, vărsând lacrimi pentru fiecare din ei, ținându-l de mână ore întregi pe tânărul muribund, spunându-i cu toată sinceritatea că ea îi înlocuia mama, și apoi, când vedea că i se apropie sfârșitul, luându-l în brațe și sprijinindu-i capul pe umărul ei până când își dădea sufletul".

În octombrie 1917, pe frontul din Moldova, regina s-a încadrat, purtând uniformă de ofițer, în sectorul de front Ciresoaia în față cotei 443, pe linia întâi, în prima tranșee, la 200 metri de inamic. A fost vocea cea mai hotărâtă pentru rezistentă și ofensivă pe frontul din Moldova și, dacă studiem cu atenție memoriile ei, personalitatea care a decis în cele din urmă intrarea României în război de partea Antantei.

Pe ultimul drum, militarii au onorat-o

În perioadele când locuia la Cotroceni, ofițerii regimentului sau scoteau unitatea la înstrucție în fiecare zi și în fiecare zi, timp de ani de zile, la o oră precisă, Maria urmărea de la fereastră defilarea în onoarea ei.

Este interesant de remarcat că figură reginei Maria nu a fost nici o clipă alterată de regimul comunist, iar în armată a continuat să fie cultivată în spiritul vechi al cultului eroilor, alături de mareșalii Prezan și Averescu, în ciudă cenzurii și terorii regimului Ceaușescu.

În programă școlara a liceelor militare de la Câmpulung Moldovenesc și Albă Iulia se predau informații asupra atașamentului reginei noastre față de armată;în cadrul lecțiilor cu circuit închis ale activului Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne, istorici ca Mihai E. Ionescu, Ioan Talpeș sau Răzvan Theodorescu țineau conferințe cu temă: Viața și operă reginei Maria "întregitoare a neamului românesc".

Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pământ și patul armei în sus, gest unic pe care Armată nu l-a oferit niciodată nici unui alt om.

În biografia acestei femei proeminente se află și un gest care întregește personalitatea să unică: la 26 martie 1926, de Bunavestire, regina Maria a trecut la ortodoxism. Într-o ceremonie desfășurată la palat, ea s-a spovedit, a fost dezlegată de patriarhul Miron Cristea și a fost primită în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

În clipa morții, survenită la 18 iulie 1938, patriarhul Miron Cristea va rosti o scurtă rugaciune și va închide cu un gest blând acei ochi superbi. Apoi va rosti cuvintele memorabile:

"În tot cazul, se va putea spune ca a fost o femeie care si-a trait viata intens".