Regina Elisabeta a II-a îi îndeamnă pe deputații scoțieni să lucreze împreună în pofida dezacordurilor
-
02 Octombrie 2021 16:43

Regina Elisabeta a II-a a îndemnat sâmbătă Parlamentul Scoției să continue „să lucreze împreună" chiar dacă există „diferende de opinie" între deputați, în discursul de inaugurare a celei de-a șasea legislaturi a camerei regionale, transmite EFE, citat de AGERPRES.
„În pofida faptului că unele dintre domniile voastre aveți diferende de opinie sunt încrezătoare că veți continua să lucrați împreună", a declarat regina Elisabeta a II-a la Holyrood, sediul parlamentului scoțian, la deschiderea oficială a noii legislaturi.
Suveranul britanic a făcut referire la valorile pe care populația le așteaptă de la reprezentanții săi aleși la scrutinul scoțian din mai: „Înțelepciune, dreptate, compasiune și integritate".
Însoțită de prințul de Wales, Charles, și de soția acestuia, ducesa de Cornwall, Camilla, regina a anunțat dorința familiei regale britanice de "a urmări progresele Parlamentului scoțian cu interes deosebit" în această legislatură.
Partidul Național Scoțian (SNP) și-a manifestat intenția de a convoca un nou referendum de independență înainte de sfârșitul anului 2023 dacă până atunci lupta împotriva pandemiei de coronavirus se va fi încheiat. Legat de acest subiect, regina a adus un tribut celor care și-au adus o „contribuție extraordinară la viețile scoțienilor în timpul pandemiei", cu "nenumărate exemple de reziliență și de bunăvoință".
În ceea ce o privește, șefa executivului scoțian, Nicola Sturgeon, realeasă în mai, s-a adresat deputaților și reginei pentru a-și manifesta angajamentul de a obține "un viitor mai drept și mai verde". Și Sturgeon, la fel ca regina Elisabeta a II-a, a făcut aluzie la nevoia unei diversități de opinii și și-a exprimat speranța că se va putea promova "curajul de a găsi punctul comun dincolo de dezacordurile noastre".
Sturgeon și-a reiterat intenția de a organiza un referendum privind independența după încheierea pandemiei de coronavirus, apreciind că „există o dorință (în această direcție) în întreaga țară, imediat ce vom fi ieșit din trauma acestei pandemii".