Regimul „oprire unică” la Leușeni-Albița va fi activat până la sărbătorile pascale

  • 05 Aprilie 2023 09:10
Regimul „oprire unică” la Leușeni-Albița va fi activat până la sărbătorile pascale

Regimul de control comun la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița va fi activat în scurt timp. Acordul a fost aprobat de Camera Deputaților și Senatul României, iar potrivit oficialilor de la Chișinău, regimul „oprire unică” va fi activat până la sărbătorile pascale. Atât șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, cât și europarlamentarul român, Eugen Tomac, spun că inițiativa va reduse considerabil perioada de așteptare la punctul de trecere a frontierei, atât pentru pasageri, cât și pentru mărfuri, transmite IPN.

„Beneficiul pentru toți cetățenii care traversează frontiera este că se vor opri o dată în punctul de trecere, nu se vor opri o dată pe teritoriul Republicii Moldova și încă o dată pe teritoriul României. Schema tehnologică este la etapa de definitivare. Recent, acest acord a fost aprobat de Senatul României, pe 29 martie a fost aprobat de Camera Deputaților. Urmează proceduri tehnice de intrare în vigoare, astfel încât noi să intrăm în plină funcție la punctul de trecere Leușeni-Albița pe sensul de intrare în România”, a spus Rosian Vasiloi în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun” de la TVR Moldova.

Europarlamentarul român, Eugen Tomac, spune că regimul de control comun va contribui la simplificarea verificărilor la frontieră, creșterea capacității de a depista infracțiuni, alinierea la standardele Uniunii Europene și procesarea cât mai rapidă a fluxului de persoane și mărfuri.

„Punctul de control comun la frontieră este un pas important și necesar. Oferă o abordare mult mai practică în privința gestionării punctului de trecere. Moldova are o singură poartă de acces spre Uniunea Europeană, prin România, iar acest punct comun reprezintă un aspect important, pentru că, odată cu intrarea României în spațiul Schengen, Republicii Moldova îi va fi mult mai ușor. Acum toți agenții economici sunt afectați pentru că aceste cozi foarte mari de la frontieră îngreunează procesele economice. Acest punct comun vine în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, dar și al cetățenilor români. De ambele părți sunt avantaje ”, a spus europarlamentarul român, Eugen Tomac.

Acordul privind controlul comun la punctul de trecere a frontierei Leușeni –Albița a fost semnat la 9 februarie. Documentul are o valabilitate de jumătate de an, cu posibilitatea de prelungire în baza evaluării rezultatelor sistemului de control. Dacă proiectul pilot își va demonstra eficiența, acesta urmează să fie implementat și la alte puncte de frontieră dintre România și Republica Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău