Principesa Margareta, într-o scrisoare despre Regele Mihai: Am înțeles că există o parte în acest om care nu ne aparține nouă

  • 16 Decembrie 2017 20:15
Principesa Margareta, într-o scrisoare despre Regele Mihai: Am înțeles că există o parte în acest om care nu ne aparține nouă

Într-o scrisoare emoționantă din 2001, Principesa Margareta vorbește despre Regele Mihai ca tată, ca rege și ca „om care a supraviețuit dușmanilor lui și chiar copiilor dușmanilor lui”, scrie Digi24.

Scrisoarea a fost postată pe pagina de Facebook a Anticariatului de noapte.

„Există un om pe lumea aceasta a cărui prezență mă face să mă simt ocrotită, un om care se află întotdeauna acolo, lângă tine.

Am acasă o fotografie cu mine copil, așezată pe o mașină veche de tuns iarba. Ședeam pe mașina cu care omul acesta tăia iarba și mă simțeam în siguranță.

În fiecare seară, înainte de a adormi, el venea să spună, cu surorile mele și cu mine, Tatăl Nostru. Când aveam patru ani, el mi-a dat textul rugăciunii copiat la mașina lui de scris. Aceasta este o pagină pe care nu am pierdut-o niciodată.

La cei șapte ani ai mei, când venea să mă ia de la școală, stăteam pe scaunul din față al mașinii Volkswagen broscuță și eram foarte mândră că am dreptul la acel loc. Mă uitam pe furiș la el cum conducea și mă gândeam ce frumos și fermecător era, cu ochelarii de soare și cu profilul lui perfect. Eram foarte mândră. La semafor mă uitam pe fereastră la oamenii din alte mașini să văd dacă îl remarcau și eram sigură că nici ei nu văzuseră un bărbat atât de frumos.

Am zburat la vârsta de zece ani într-un avion pe care el îl pilota și a fost destul de ciudat să fiu acolo, în aer, înconjurată de nori și de zgomotul motoarelor; mă uitam în jos, spre pământ, și puteam să văd mașinile și copacii, lacul, câmpurile și șoselele. El nu spunea nimic, dar la un moment dat am văzut la distanță un alt avion. Deodată, a spus: «Dacă aș începe acum aterizarea, din cauza liniei de zbor ne-am ciocni cu celălalt avion. Asta îmi spun instrumentele mele de zbor». M-a privit amuzat, să vadă ce spun eu. Am tăcut și m-am gândit că omul acesta e destul de puternic să rezolve orice problemă.

Când mă întorceam de la școală, la casa veche din Versoix, el citea mereu Herald Tribune după masa de seară, dezlega rebusuri, asculta muzică clasică, înainte ca nesuferitele de televizoare să intre în viața noastră. Serile noastre în familie erau plăcute și confortabile.

Când am devenit adolescentă, m-a învățat să conduc mașina, folosind pentru aceasta jeepul său. A fost foarte răbdător și nu m-a făcut să mă simt nervoasă sau neîndemânatică. El a fost dintotdeauna foarte calm, și a fost bun și înțelegător cu fiecare.

Dacă ceva se strica, el știa să repare, mai ales lucrurile mecanice și electrice. A fost minunat pentru mine când am avut prima mașină! Nu aveam nevoie să merg niciodată la garaj.

Am descoperit că acest om are talent artistic; el a fost un pasionat pianist (e așa de păcat că nu a continuat!), iubește muzica clasică, este un talentat fotograf și îi place să călătorească și să imortalizeze peisajele noi. Când eram mici și veneau la noi copii de la școală, el scotea un proiector special și ne arăta desene animate cu ciocănitoarea Woody, rățoiul Donald și Mickey Mouse. De aceea serbările noastre de acasă erau vestite la școală și fiecare se întrecea să fie invitat în casa noastră.

Amintiri unice sunt serile în care înregistra, în fiecare an, mesajul pentru Europa Liberă, care se transmitea în România în seara de Anul Nou. Noi toate trebuia să fim liniștite în timpul înregistrării, de fapt, trebuia să stăm în altă cameră, ca să nu-l deranjăm. Ascultam cu încordare cuvintele și cadența limbajului. Eram de fiecare dată impresionate și înțelegeam că e vorba de ceva cu adevărat important.

Eram mic copil atunci când am înțeles că există o parte în acest om care nu ne aparține nouă. Totul era legat de înregistrările radio din fiecare an: o latură misterioasă a existenței sale, mai presus de viața personală. Acest sentiment devenea evident și în orele în care el ne povestea despre o țară nu prea îndepărtată pe care o iubea și pe care o pierduse, când ne vorbea în limba acelei țări, când ne arăta fotografiile acelui ținut și ne punea să ascultăm muzica acelor meleaguri. La început ne-am întrebat cum poate cineva să piardă o țară, cum se poate una ca asta ?! Dar ceea ce înțelegeam era că omul acesta era mai mult decât unul dintre membrii familiei noastre; în viața lui era o altă dimensiune, cumva deasupra noastră; era ceva diferit, important, nu ca o meserie sau o slujbă, ceva mult mai cuprinzător și mai profund. Și totuși, acel ceva era, într-un fel, și o parte din noi. Sentimentul de apartenență a crescut odată cu noi și ne-a adus și mai aproape de omul despre care vă vorbesc.

Această altă parte a lui îl făcea reținut și trist. Dar cum el e foarte echilibrat, reușea să-și învingă tristețea. Persoana aceasta are ore metodic stabilite pentru orice, și vorbele pe care le spune sunt bine gândite înainte. De aceea el face pe toată lumea să se simtă în siguranță; niciodată nu e haos în jurul lui.

Acest om are un formidabil simț al umorului și poate spune glume foarte amuzante; simțul umorului ne-a folosit lui și nouă ca medicament, atunci când venea tristețea.
Persoana aceasta e incoruptibilă, nu l-am putut minți niciodată. De exemplu, nu m-am putut preface că sunt bolnavă, ca să nu merg la școală.

Omul acesta a avut tot soiul de profesii pentru a-și întreține familia: a crescut găini, a condus mașini, a făcut tâmplărie, a fost agent de bursă, pilot de încercare și producător de echipament electronic. Am descoperit că a purtat o incredibilă corespondență cu tot felul de oameni din toate colțurile lumii, despre țara lui, despre jeepurile lui, despre fotografii, mașini, avioane și chestiuni mecanice. Auzeam cu toții cum bătea literele la mașina lui de scris, în noapte, în timp ce ne cuprindea somnul. Era un sunet așa de liniștitor!

Acest om a devenit Rege la vârsta de cinci ani și continuă să fie. El a fost născut să reprezinte, să iubească și să muncească pentru o țară și și-a îndeplinit menirea în fiecare secundă a vieții lui, chiar și atunci când țara era departe de el și interzisă lui.

A stat singur împreună cu armata lui în fața naziștilor și a schimbat destinul unui continent la 23 august 1944, la vârsta de douăzeci și doi de ani, când a întors armele de partea aliaților, în cel de-al Doilea Război Mondial. Apoi, el singur a durat ani de încăpățânată rezistență în fața comuniștilor care, în cele din urmă, l-au forțat cu țevi de pușcă și cu tancuri să-și părăsească țara.

Dar acest om a supraviețuit dușmanilor lui și chiar copiilor dușmanilor lui.

Omul acesta a fost întotdeauna acolo, lângă mine. El este dintotdeauna alături de tine.

Și omul acesta este tatăl meu.”

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
7,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:4,63 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău