Regele Mihai a fost împărtășit de trimisul Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale

  • 08 Noiembrie 2017 10:19
Regele Mihai a fost împărtășit de trimisul Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale

Marea sărbătoare a Sfinților Mihail și Gavriil îl găsește pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferință, la reședința din Elveția, înconjurat de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.

De asemenea, la reședință se află angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mânăstirile din România care îl asistă pe Rege neîncetat.

Nu va exista niciun eveniment organizat la reședință, astăzi, cu ocazia marii sărbători.

Aseară, un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a venit la reședința din Elveția pentru a da Majestății Sale Sfânta Împărtășanie, în prezența Principesei Moștenitoare.

În tradiția regală românească, 8 noiembrie este ziua în care Majestata Sa Regele își serba public atât ziua de naștere, cât și ziua onomastică.

La Palatul Elisabeta, după anul 2001, Regele Mihai a găzduit de 8 noiembrie evenimentul „Porți deschise”, la care toți românii care doreau să-i ureze la mulți ani erau bineveniți. Ultimele două ocazii în care Regele a apărut la balconul Palatului Elisabeta de ziua onomastică au fost în zilele de 8 noiembrie 2013 și 19 noiembrie 2014.

Principesa Moștenitoare Margareta mulțumește tuturor celor care au trimis în ultimele două zile atât de multe mesaje de iubire, de admirație și de încurajare pentru Majestatea Sa!

Familia Regală urează tuturor celor care poartă numele Sfinților Mihail și Gavriil pace sufletească, bucurii și împliniri!​
 
Sursa: Rador
 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
13,24
Câțiva nori
Umiditate:54 %
Vint:3,09 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău