Regatul Unit suspendă zborurile cu avioane Boeing după catastrofa aviatică din Etiopia

  • 12 Martie 2019 17:09
Regatul Unit suspendă zborurile cu avioane Boeing după catastrofa aviatică din Etiopia

Regatul Unit s-a alăturat marți unui mare număr de state care au suspendat zborurile cu avioane Boeing 737 MAX, după ce un avion de acest tip aparținând companiei Ethiopian Airlines s-a prăbușit duminică, cu 157 de persoane la bord, în timp ce compania europeană low-cost Norwegian Air s-a alăturat operatorilor care au decis să oprească la sol toate avioanele de acest tip, relatează Reuters.

'Autoritatea Aviației Civile din Regatul Unit monitorizează îndeaproape situația și întrucât în prezent nu avem suficiente informații din cutia neagră (a avionului etiopian), ca măsura preventivă, am emis instrucțiuni pentru a opri toate zborurile comerciale de pasageri ale oricărui operator care aterizează, decolează sau survolează spațiul aerian al Regatului Unit', a spus un purtător de cuvânt al autorității.

'Directiva privind siguranța a Autorității Aviației Civile din Regatul Unit va fi valabilă până la o notificare ulterioară', a adăugat el.

Un aparat Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines, cu 157 de persoane la bord, s-a prăbușit duminică la sud-est de Addis Abeba la scurt timp după decolare, la patru luni după un accident similar al unui avion al companiei Lion Air în Indonezia soldat cu 189 de morți, în urma ambelor catastrofe neexistând supraviețuitori. 

După prăbușirea avionului etiopian, China, Indonezia, Singapore, Oman, Coreea de Sud și Mongolia au dispus suspendarea zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX, la fel procedând și companiile Ethiopian Airlines, Cayman Airways, Gol, Aeromexico, Comair și Aerolineas Argentinas.

Compania europeană low-cost Norwegian Air este ultimul operator care a anunțat marți că oprește la sol întreaga sa flotă de 18 avioane Boeing 737 MAX.

Potrivit Bloomberg, care citează o sursă din cadrul Agenției Europene de Siguranță a Aviației (EASA), aceasta s-ar pregăti să adopte o decizie similară celei anunțate de Autoritatea Aviației Civile britanice, informație încă neconfirmată oficial.

În schimb, operatorii americani nu au anunțat nicio măsură de oprire la sol a respectivelor avioane, în timp ce producătorul Boeing a transmis că Administrația Federală a Aviației din SUA nu a emis deocamdată nicio dispoziție obligatorie privind Boeing 737 MAX.

sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
4,96
Cer fragmentat
Umiditate:61 %
Vint:9,77 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău