Referendum Italia | Premierul Matteo Renzi a anunțat demisia, în urma eșecului referendumului
-
05 Decembrie 2016 08:48
Premierul italian, Matteo Renzi, a anunțat duminică noaptea că luni va prezenta demisia sa președintelui Sergio Mattarella, în urma eșecului de la referendumul privind reforma constituțională, transmit agențiile internaționale de presă.
Într-o declarație făcută de la sediul guvernului, Renzi a admis că "Nu" a câștigat la referendum de o manieră clară și și-a asumat responsabilitatea înfrângerii.
"Experiența mea de șef al guvernului se oprește aici", a declarat Renzi, după înfrângerea sa la referendumul privind reforma constituțională, precizând că va depune demisia, luni, la finalul unui consiliu de miniștri, transmite AFP.
"Am vrut să tai scaune, dar nu am reușit. Scaunul care cade este cel al meu", a arătat premierul italian.
În timpul apariției sale, Matteo Renzi, cu o mie de zile în fruntea executivului de la Roma, a fost acompaniat de soția sa, Agnese Lantini, căreia i-a mulțumit pentru "răbdarea" din timpul mandatului său de premier.
Renzi și-a legat continuitatea la putere de aprobarea reformei sale constituționale, o reformă cheie pentru el, dar care a fost respinsă la referendumul de duminică din Italia.
După numărarea a circa jumătate din voturile exprimate la referendum, 59,6% s-au pronunțat contra reformei, față de 40,4 în favoarea acesteia, relevă EFE.
Invocând crizele politice frecvente care au marcat scena politică italiană în ultimele decenii, premierul de centru-stânga a cerut o reformă a sistemului politic prin care s-ar fi sporit puterile guvernului central, în detrimentul celor 20 de regiuni ale Italiei, pe probleme precum mediul, transportul și energia.
Reforma viza și renunțarea la bicameralismul perfect prin retragerea funcției legislative în cazul Senatului, urmând totodată să fie redus numărul de parlamentari.