Reducerea birocrației pentru mediul de afaceri. Propunerile ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba
-
12 Octombrie 2023 14:25
Anularea registrului de reclamații, extinderea termenului pentru repararea sau înlocuirea produselor de către vânzător și obținerea semnăturii electronice la distanță sunt printre inițiativele de reducere a birocrației pentru mediul de afaceri, propuse astăzi de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
Noul pachet pentru facilitarea activității antreprenoriale prevede și reducerea procedurilor birocratice în sectorul turismului rural, precum și recunoașterea mărfurilor autorizate în statele membre ale Uniunii Europene.
Condica de reclamații este inexistentă în majoritatea țărilor europene. Mai mult, practica statului vecin, Ucraina, care a eliminat acest document cu cinci ani în urmă, este un exemplu bun de urmat, consideră Dumitru Alaiba.
Extinderea termenului pentru repararea sau înlocuirea produselor de către vânzător de la 14 la 30 de zile va asigura că perioada pentru remediere este suficientă, spune Alaiba. Tot aici, va fi eliminat dreptul consumatorului de a returna în primele șase luni de la achiziție.
Cât privește dezvoltarea sectorului turistic, și anume cel care vizează turismul rural, Dumitru Alaiba a anunțat că urmează a fi reduse mai multe proceduri birocratice și „cerințe nejustificate care pun restricție asupra caselor rurale”.
„Sunt limite de camere și de turiști, sunt limitări pe sortimentul produselor utilizate pentru servirea turiștilor. În prezent legea impune că alimentarea turiștilor la casa rurală să se facă exclusiv cu produse proprii sau din gospodăriile din localitate sau din localitățile învecinate. Eliminând aceste prevederi, o să avem un mai mare spațiu pentru casele rurale să decidă fiecare în felul lor ce fel de servicii și ce fel de bunuri vor să ofere turiștilor”, a spus Dumitru Alaiba.
Totodată, Dumitru Alaiba a anunțat că urmează să fie recunoscute bursele de mărfuri autorizate în statele membre ale Uniunii Europene atunci când acestea se înregistrează oficial ca persoană juridică în Republica Moldova. Potrivit ministrului, modernizarea burselor de mărfuri va include permiterea tranzacțiilor electronice, administrarea mai multor tipuri de piețe, precum și diversificarea contractelor de bursă, a spus Dumitru Alaiba.
Pachetul IV de reducere a birocrației pentru facilitarea activității mediului de afaceri urmează fi promovat în consultări interne în cadrul Guvernului.