Redresarea economiei Germaniei a pierdut din avânt
-
14 Octombrie 2020 12:38
Cea mai mare economie europeană se va redresa mult mai lent în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus (Covid-19) decât s-a previzionat inițial, au avertizat miercuri principalele institute de cercetare economică din Germania, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Institutele se așteaptă acum la un declin al economiei germane de aproximativ 5,4% în 2020, față de scăderea de 4,2% previzionată în aprilie.
Previziunile institutelor, care stau la baza prognozelor Guvernului de la Berlin, indică o creștere de 4,7% în 2021, mai pesimistă decât avansul de 5,8% anunțat în aprilie. Pentru 2022 este așteptată o expansiune de 2,7%.
Redresarea și-a pierdut din avânt din cauza sectoarelor afectate semnificativ de reglementările de distanțare socială, cum ar fi restaurantele, turismul, organizarea evenimentelor și călătoriile aeriene.
"Activitatea în această parte a economiei germane va ajunge din urmă restul economiei numai când se va renunța în mare măsură la măsurile adoptate pentru a stopa răspândirea pandemiei, dar nu ne așteptăm la retragerea lor înainte de vara anului viitor", a afirmat Stefan Kooths, director în cadrul Institutului de cercetare economică Kiel.
Economia germană, motorul Europei, a înregistrat în trimestrul al doilea o contracție record cu 9,7%, ca urmare a colapsului cheltuielilor de consum, investițiilor companiilor și exporturilor în cel mai grav moment al pandemiei. Guvernul de la Berlin se așteaptă la un declin cu 5,8% al economiei germane anul acesta, față de un recul de 6,3% previzionat în aprilie.
Sursa:Agerpres