Redeschiderea economiei a dus încrederea în zona euro la cel mai ridicat nivel

  • 29 Iulie 2021 14:48
Redeschiderea economiei a dus încrederea în zona euro la cel mai ridicat nivel

Încrederea în economia zonei euro a urcat în luna iulie la cel mai ridicat nivel din istorie, odată cu reluarea afacerilor pe fondul eliminării restricțiilor impuse din cauza coronavirusului, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Potrivit datelor publicate joi de Comisia Europeană, în luna iulie 2021, indicele sentimentului economic (ESI) a crescut până la 119 puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat de la începutul publicării datelor în 1985, de la 117,9 puncte în luna iunie.

Creșterea sentimentului de încredere în luna iulie a fost sprijinită de un nou optimism în sectorul manufacturier, unde încrederea a atins un nou nivel record, după creșteri repetate în acest an. De asemenea, în sectorul serviciilor, încrederea a atins cel mai ridicat nivel de după luna august 2007, acest sector fiind cel mai afectat în timpul pandemiei și este principalul beneficiar al relaxărilor actuale. În schimb, în rândul consumatorilor încrederea a scăzut, după cinci luni de creștere, ceea ce a contribuit la o ușoară scădere a optimismului în sectorul de retail.

Uzinele din cele 19 state membre ale zonei euro funcționează la capacitate maximă, alimentate de o revenire globală solidă, iar consumatorii cheltuie pentru călătorii și servicii care nu au fost disponibile în perioada pandemiei. Cu toate acestea, pe măsură ce impactul pozitiv al redeschiderii activității economice începe să se risipească și încep să se înmulțească temerile cu privire la varianta Delta, ritmul de creștere a încrederii s-a diminuat.

"Comparativ cu situația din lunile trecute, ultima îmbunătățire a fost mult mai modestă, ceea ce sugerează că indicatorul se apropie de nivelul de vârf", a informat Comisia Europeană într-un comunicat.

Fondul Monetar Internațional tocmai și-a îmbunătățit prognozele economice pentru zona euro, în acest an și anul viitor, și susține că în cea ce privește primele patru economii ale blocului comunitar ritmul de creștere va accelera în lunile următoare. Banca Centrală Europeană se așteaptă și ea la o creștere economică puternică în trimestrul actual, chiar dacă a avertizat că înmulțirea cazurilor de infecție riscă să afecteze relansarea.

Doar 57% din populația Uiunii Europene este complet vaccinată iar mai multe guverne au introdus noi restricții pentru a ține sub control răspândirea noii tulpini Delta a coronavirusului. Chiar dacă aceste restricții vor constitui un obstacol, este puțin probabil că vor reuși să deraieze economia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
-1,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:74 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

LIVE | Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, și secretarul de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Promo-LEX, după răpirea cetățeanului Republicii Moldova de către miliția separatistă din regiunea transnistreană: „Un abuz inacceptabil, care a fost posibil inclusiv din cauza lipsei unei reacții ferme”

În 2025, bugetul federațiilor sportive va crește cu 30 de milioane de lei

În 2025, bugetul federațiilor sportive va crește cu 30 de milioane de lei

ANRE anunță o nouă scădere a prețurilor la carburanți, marcând a doua săptămână consecutivă de ieftiniri

ANRE anunță o nouă scădere a prețurilor la carburanți, marcând a doua săptămână consecutivă de ieftiniri

Comisia de Evaluare a Judecătorilor afirmă că „nu este afectată de sistarea unor finanțări externe”

Comisia de Evaluare a Judecătorilor afirmă că „nu este afectată de sistarea unor finanțări externe”

Acces la mai multe programe TV pentru cetățenii Republicii Moldova. 12 posturi TV sunt difuzate gratuit pentru circa 99% din populație, inclusiv în stânga Nistrului

Acces la mai multe programe TV pentru cetățenii Republicii Moldova. 12 posturi TV sunt difuzate gratuit pentru circa 99% din populație, inclusiv în stânga Nistrului

Arhivă Radio Chișinău