Record pentru avionul Solar Impulse 2

  • 20 Martie 2015 09:02
Record pentru avionul Solar Impulse 2

Avionul Solar Impulse 2 a aterizat joi seară la Mandalay, al doilea oraș ca mărime din Myanmar (fosta Birmania), terminând în timp record a patra etapă a înconjurului lumii la bordul unui avion alimentat doar cu energie solară

.Aparatul de zbor a aterizat la ora 19h51 ora locală (13h51 GMT), după ce decolase cu 13 ore mai devreme din orașul indian Varanasi, aflat la circa 1.400 de kilometri distanță. Zborul urma să dureze 20 de ore, însă a fost mai rapid decât se prevăzuse datorită vânturilor favorabile care au permis o viteză record. În această etapă, la comanda avionului s-a aflat pilotul elvețian Bertrand Piccard. 'Un moment de care îmi voi aduce aminte: aterizarea în Birmania', a scris Piccard pe Twitter la scurt timp după aterizarea la Mandalay, unde îl așteptau soția și fiica.

SI2, plecat în 9 martie din Abu Dhabi, urmează să parcurgă în total 35.000 de kilometri numai cu energie solară, survolând două oceane. Înconjurul lumii va dura cinci luni, din care 25 de zile de zbor efectiv, iar punctul final va fi tot Abu Dhabi, la sfârșitul lui iulie sau începutul lui august

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău