Recep Tayyip Erdogan: Turcia își va consolida prezența militară în partea de nord a Ciprului

  • 17 Septembrie 2018 17:13
Recep Tayyip Erdogan: Turcia își va consolida prezența militară în partea de nord a Ciprului

Turcia își va întări prezența militară în partea de nord a insulei divizate Cipru, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan, conform afirmațiilor ce i-au fost atribuite luni de media turcă, citată de AFP.

''Nu vom reduce numărul soldaților noștri acolo, ci, dimpotrivă, îl vom mări'', le-a declarat Erdogan ziariștilor aflați la bordul avionului care îl aducea dintr-o vizită efectuată în Azerbaidjan.

Cipru, care numără un milion de locuitori, este divizat de când armata turcă a invadat partea de nord a insulei în 1974, ca reacție la o lovitură de stat care urmărea alipirea țării la Grecia, ceea ce provocase îngrijorarea minorității cipriote turce.

Republica Cipru, membră a UE, își exercită autoritatea numai în cele două treimi din sudul țării, partea de nord a insulei fiind administrată de autoproclamata Republică a Ciprului de Nord (RTCN) și este ocupată de armata turcă.

Circa 35.000 de soldați turci staționează aici și prezența lor este unul din principalele obstacole în cadrul negocierilor vizând reunificarea insulei. Ultima rundă de negocieri a avut loc în iulie 2017 și s-a soldat cu un eșec.

Contrar ultimelor informații din presă, Erdogan declarase recent că țara sa nu intenționează să instaleze o bază navală în Ciprul de Nord.

''Nu avem nevoie să construim o bază acolo'', a declarat el, subliniind că Turcia se află la ''câteva minute'' distanță de coasta cipriotă turcă.

Totuși, el a spus că prezența unei baze turcești în Ciprul de Nord ar avea mai degrabă o ''dimensiune psihologică''. ''Dacă vom simți nevoia, o vom face'', a adăugat președintele turc.

Tensiunile între Turcia, pe de o parte, Cipru și Grecia, pe de altă parte, s-au axat în ultimele luni pe explorarea rezervelor de gaze în apele cipriote.

Ankara cere suspendarea oricărei explorări de gaze, atât timp cât nu a fost găsită o soluție la problema divizării Ciprului.

În februarie, marina turcă a blocat o navă închiriată de compania italiană Eni pentru a se deplasa la zăcământul nr.3 în vederea realizării unor foraje. Nava a fost nevoită să părăsească apele cipriote. Uniunea Europeană a condamnat ''acțiunile ilegale'' ale Turciei în largul coastelor Ciprului după ce nava a fost blocată.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău