Recensământ 2014: BNS recunoaște că au fost admise erori
-
18 Mai 2016 15:38
În procesul de colectare a datelor pentru Recensământul din 2014 au fost admise mai multe erori, astfel încât urmează ca bazele de date să fie verificate repetat, informează Biroul Național de Statistică.
Astfel, în municipiul Chișinău, peste 48 de mii de locuințe nu au fost recenzate, dintre care, jumătate au fost refuzuri. BNS își asumă toată responsabilitatea de faptul că în mun. Chișinău acest exercițiu a fost periclitat, se arată în comunicatul instituției.
Până în prezent au fost procesate aproape 400 de mii de chestionare, ceea ce reprezintă aproximativ 10 la sută din total.
Premierul Pavel Filip a criticat anterior faptul că datele Recensământului sunt prelucrate cu întârziere și a cerut o anchetă internă la Biroul Național de Statistică.
Recensământul s-a desfășurat în mai 2014, iar BNS a prezentat de atunci doar date despre numărul populației. Ulterior în presă au apărut date referitoare la limba vorbită și etnia declarată de către respondenți, despre care BNS a declarat că nu sunt date oficiale. Procuratura a deschis un dosar pentru difuzarea datelor presupus false.