Reacția Moscovei, după condamnarea a doi cetățeni ruși pentru doborârea zborului MH17: „Decizia a fost una scandaloasă, motivată politic”
-
18 Noiembrie 2022 08:31
Rusia a denunțat joi o decizie „politică” după ce un tribunal olandez a condamnat trei bărbați, dintre care doi ruși, pentru doborârea unui avion al companiei Malaysia Airlines deasupra Ucrainei în 2014, potrivit AFP.
„Cursul și rezultatul procedurilor judiciare indică faptul că (decizia) se bazează pe un ordin politic”, a declarat Ministerul rus de Externe într-un comunicat, scrie Hotnews.
Un tribunal olandez a condamnat joi trei bărbați la închisoare pe viață și a achitat un altul pentru doborârea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines deasupra Ucrainei în 2014, un proces care s-a încheiat pe fondul ofensivei militare în curs a Moscovei împotriva Kievului.
Cei 298 de pasageri și echipajul avionului au fost uciși când aeronava cu destinația Amsterdam-Kuala Lumpur a fost lovită deasupra estului Ucrainei, controlat de separatiștii pro-ruși, de ceea ce procuratura a declarat că a fost o rachetă furnizată de Moscova.
Toți cei trei bărbați au fost condamnați în absență, deoarece au refuzat să participe la procesul care a durat doi ani și jumătate.
Rusia neagă categoric orice responsabilitate pentru distrugerea avionului și acuză tribunalul olandez că a ignorat dovezile care, în opinia sa, îi disculpă pe cei trei acuzați condamnați.
„Pe tot parcursul procedurilor, instanța a fost supusă unei presiuni fără precedent din partea politicienilor, procurorilor și reprezentanților mass-media olandezi, care au impus un rezultat motivat politic al procesului”, a declarat diplomația rusă.
Acest proces „are toate șansele să devină unul dintre cele mai scandaloase din istoria procedurilor judiciare, cu șirul său de ciudățenii, inconsecvențe și argumente dubioase ale acuzării care au servit totuși drept bază pentru verdict”, a adăugat aceasta.
„Regretăm profund faptul că (instanța) a ignorat principiile justiției imparțiale pentru a servi situația politică actuală, dând astfel o lovitură gravă reputației întregului sistem judiciar olandez”, au declarat rușii.