Reacția lui Igor Dodon la decizia Curții Constituționale
-
17 Octombrie 2017 17:51
Președintele Igor Dodon poate fi suspendat din funcție pentru că a încălcat Constituția prin refuzul de a numi ministrul Apărării. Curtea Constituțională a decis că încălcarea gravă admisă de șeful statului constituie o circumstanță de imposibilitate temporară de a-și exercita atribuțiile, iar prerogativele acestuia în privința numirii ministrului vor fi preluate de președintele Parlamentului sau de șeful Guvernului.
Președintele Republicii Moldova nu are drept de veto asupra deciziei șefului Guvernului de a numi miniștri, în conformitate cu hotărârea Curții Constituționale.
Potrivit instituției, refuzul deliberat al Președintelui de a numi un ministru în funcție la propunerea repetată a Prim-ministrului „constituie o încălcare gravă a obligațiilor sale constituționale și a jurământului, circumstanță ce justifică inițierea de către Parlament a procedurii de suspendare a Președintelui”.
Astfel instanța constituțională a decis că în cazul în care președintele refuză să semneze anumite decrete fiind obligat să o facă, el poate fi suspendat din funcție pentru exercitarea acelor obligații, iar decretele respective vor fi semnate de președintele interimar. Președintele Curții, Tudor Panțâru.
Igor Dodon a calificat hotărârea Curții Constituționale drept o încălcare flagrantă. El a menționat că aceasta a instituit noi norme constituționale ceea ce ar reprezenta o uzurpare a puterii în stat. Igor Dodon a declarat că nu va ceda și nu va semna decrete de numire în funcție a unor funcționari. Totodată, el a afirmat că în calitate de comandant suprem al Forțelor Armate nu va recunoaște ministrul Apărării care va fi numit în funcție de un președinte interimar.
Igor Dodon a amenințat cu proteste stradale și a chemat cetățenii să semneze în favoarea unei inițiative lansate recent de modificare a Constituției prin transformarea Republicii Moldova în stat prezidențial și atribuirea unor prerogative mai largi șefului statului.
Igor Dodon a refuzat în mod repetat în luna septembrie solicitarea premierului Pavel Filip de a-l numi pe Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării, funcție vacantă din decembrie 2016.