Reacția BNM la reținerea celor doi angajați

  • 06 August 2016 09:24
Reacția BNM la reținerea celor doi angajați

Banca Națională se abține de la comentarii publice referitoare la reținerea de vineri, 5 august, a celor doi angajați ai săi cu funcții de conducere de către ofițerii anticorupție, se arată într-un comunicat al instituției.

BNM mai anunță că va colabora cu organele de anchetă pentru ca investigația să fie obiectivă.

Procuratura Anticorupție a anunțat astăzi despre reținerea a doi șefi de departamente din cadrul BNM, dar și a fostului vice-guvernator, Ema Tăbârță. Ei sunt bănuiți că nu au luat măsurile necesare pentru a preveni spălarea unei sume de 20 de miliarde de dolari prin Moldinconbank, în perioada anilor 2010-2014. 

Este vorba despre dosarul în care este cercetat și omul de afaceri Veaceslav Platon, aflat acum în arest la Kiev.

Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a declarat că cei trei reținuți nu au acționat în conformitate cu legea față de Moldincombank, care a permis tranzacții suspecte cu peste 20 miliarde dolari, fiind vorba despre spălare de bani prin conturi corespondente deschise de bănci din Rusia.

Potrivit lui Viorel Morari, banii din aceste tranzacții au putut fi încasați pentru că persoanele reținute nu și-ar fi îndeplinit corespunzător atribuțiile.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău