REACȚIA avocatului cu privire la noile acuzații aduse lui Vlad Filat
-
16 Ianuarie 2019 20:15
Victor Munteanu, avocatul lui Vlad Filat a reacționat la anunțul făcut de Procuratura Anticorupție în privința unui nou dosar pe numele fostului premier.
Potrivit comunicatului de presă, emis de avocat, dosarul penal în privința lui Vlad Filat, este unul politic și poartă un caracter vădit electoral, menit să creeze un fon mediatic în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare din februarie 2019.
În comunicat se mai spune că tenta pur politică și electorală a acestui dosar rezultă din faptul că urmărirea penală a fost inițiată în anul 2015, majoritatea acțiunilor procesuale la care se face referință în comunicatul de presă al Procuraturii Anticorupție erau finalizate în anul 2016, însă trimiterea cauzei în judecată s-a decis în contextul politic actual.
În ceea ce privește acuzațiile aduse lui Vlad Filat, se precizează că faptele, sumele de bani, și companiile cu care Vlad Filat nu are nici o tangență, au fost deja obiectul examinării în primul dosar penal și că este o tentativă de inducere în eroare a publicului.