Războiul din Ucraina face ca exporturile germane de arme să depășească 8 miliarde de euro în 2022

  • 27 Decembrie 2022 15:32
Războiul din Ucraina face ca exporturile germane de arme să depășească 8 miliarde de euro în 2022

Guvernul german a aprobat exporturi de arme în valoare de cel puțin 8,35 miliarde de euro (8,9 miliarde de dolari) în acest an, a doua cea mai mare cifră anuală din istoria țării, notează Agerpres.

Mai mult de un sfert din armele și echipamentele militare livrate de la 1 ianuarie până la 22 decembrie au ajuns în Ucraina pentru a ajuta această țară să respingă invazia Rusiei.

Datele vin de la Ministerul Economiei la solicitarea lui Sevim Dagdelen, o parlamentară a partidului Die Linke de extremă stângă. Răspunsul a fost văzut de agenția DPA.

Coaliția de guvernare din trei partide care a câștigat puterea în 2021 a promis reducerea exporturilor de arme. Dar războiul din Ucraina a schimbat promisiunea, în contextul în care aliații occidentali ai Kievului au trimis sprijin militar după ce Rusia a atacat în februarie.

Într-o ruptură cu principiile care au fost în vigoare de decenii, cancelarul de centru-stânga Olaf Scholz a anunțat încetarea interzicerii livrării de arme în zonele de război.

De atunci, au fost aprobate livrări Ucrainei în valoare de 2,24 miliarde de euro, inclusiv tancuri antiaeriene, obuziere autopropulsate, lansatoare multiple de rachete și sistemul de apărare aeriană IRIS-T.

Dar, chiar și fără Ucraina, exporturi în valoare de peste 6 miliarde de euro au primit aprobarea guvernului.

Prin comparație, în cei 16 ani ai guvernului de centru-dreapta al Angelei Merkel, pragul de 6 miliarde de euro a fost depășit doar de cinci ori.

În clasamentul celor mai mari țări beneficiare, Ucraina este urmată de patru membri ai NATO: Țările de Jos, Statele Unite, Regatul Unit și Ungaria.

Cifrele generale pentru 2022 urmează să fie anunțate oficial în ianuarie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău