Război în Ucraina: Nou armistițiu la Kiev; acord privind crearea a 10 noi coridoare umanitare

  • 26 Martie 2022 13:05
Război în Ucraina: Nou armistițiu la Kiev; acord privind crearea a 10 noi coridoare umanitare

Primarul Kievului, fostul campion la box Vitali Kliciko, a anunțat sâmbătă că în seara zilei în capitala ucraineană va începe un nou armistițiu care va dura până luni dimineața, informează AFP și Reuters, potrivit Agerpres. 

Armistițiul, care va începe la ora locală 20.00 (18.00 GMT) și urmează să se încheie luni la ora 08.00, a fost decis de armata ucraineană, a menționat primarul, fără a da alte detalii.

Vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk a anunțat pe de altă parte sâmbătă că s-a ajuns la un acord privind crearea a 10 noi coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din localități aflate pe linia frontului.

Ea a precizat că civilii care vor să plece din Mariupol, oraș din sud cu circa 430.000 de locuitori înainte de conflict, trebuie să o facă în mașinile personale, întrucât forțele ruse nu lasă autobuzele să treacă pe la punctele lor de control din oraș, informație pe care Reuters nu a putut-o verifica independent.

Peste 100.000 de oameni mai trebuie evacuați din Mariupol, potrivit vicepremierului.

Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc pentru eșecul funcționării coridoarelor umanitare a căror creare a fost decisă în ultimele săptămâni, adaugă Reuters.

Tot sâmbătă, guvernatorul Kievului, Oleksandr Pavliuk, a anunțat că forțele ruse au preluat controlul asupra orașului Slavutîci, unde locuiesc muncitorii de la fosta centrală nucleară de la Cernobîl.

Potrivit lui Pavliuk, trupe ruse au ocupat spitalul din oraș și l-au răpit pe primar, informație care de asemenea nu a putut fi verificată independent.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al apărării, Igor Konașenkov, a afirmat sâmbătă că forțele ruse au distrus un depozit de arme și echipamente militare din apropiere de orașul Jitomir din nord-vestul Ucrainei.

Depozitul a fost lovit de patru rachete Kaliber lansate de pe o navă din Marea Neagră, a explicat purtătorul de cuvânt.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
4,96
Cer fragmentat
Umiditate:61 %
Vint:9,77 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău