RĂZBOI în Ucraina. Documentul primit de Moscova

  • 10 Iulie 2015 08:56
RĂZBOI în Ucraina. Documentul primit de Moscova

Kievul încearcă să controleze transporturile de ajutoare umanitare pe care Rusia le trimite în estul separatist al Ucrainei, cerând Moscovei ca livrările sale de acest gen să se facă de aici înainte exclusiv pe cale ferată, transmite Agerpres.

Potrivit cotidianului rus Kommersant, un document în acest sens a fost transmis de partea ucraineană reprezentanților Ministerului rus de Externe la una din ultimele reuniuni ale Grupului de contact pentru soluționarea conflictului ucrainean.

Din august 2014, Rusia a trimis peste 30 de convoaie umanitare în regiunile Donețk și Lugansk, de fiecare dată peste 100 de camioane traversând frontiera ucraineană.

Potrivit agenției de presă ucrainene Unian, niciunul dintre convoaiele ruse trimise în estul separatist ucrainean nu a fost inspectat de partea ucraineană sau de Crucea Roșie. De fiecare dată, Ucraina a atras atenția că, prin trimiterea acestor 'convoaie umanitare', cu un conținut necunoscut și fără acordul și permisiunea autorităților de la Kiev, Rusia încalcă legislația ucraineană și pe cea internațională.

Surse din Consiliul ucrainean pentru Securitate și Apărare au semnalat că toate aceste 'convoaie umanitare' trimise în teritoriile controlate de separatiștii proruși conțin în principal arme și muniții pentru aceștia. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:53 %
Vint:4,12 m/s
Mon
9
Tue
11
Wed
10
Thu
13
Fri
12
Arhivă Radio Chișinău