Ratificarea unui eventual acord post-Brexit: Eurodeputații refuză să se preteze la "o mascaradă"
-
23 Noiembrie 2020 19:48
Parlamentul European refuză să se preteze la "o mascaradă" pentru ratificarea eventualului acord post-Brexit între Londra și Uniunea Europeană și cere timpul necesar pentru a-l examina și a-l aproba, au avertizat luni mai mulți eurodeputați, relatează AFP, preluat de Agerpres.
"Ne trebuie un text. Dacă nu, ratificarea și controlul democratic al Parlamentului European vor fi o mascaradă", a postat pe Twitter germanul Bernd Lange, din grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D), președinte al Comisiei pentru comerț internațional (INTA).
"Jocul lui Boris Johnson ne-a adus unde suntem astăzi. Nu vom plăti noi prețul!", a adăugat el.
"Nu ne vom mulțumi doar cu aprobarea. Trebuie să ne facem treaba", a avertizat deja germanul Manfred Weber, președinte al grupului Partidului Popular European (PPE).
Au rămas mai puțin de 40 de zile înainte de 31 decembrie, când se va încheia perioada de tranziție post-Brexit după care Regatul Unit - care a ieșit oficial din UE pe 31 ianuarie - va înceta să aplice normele europene.
Europenii au considerat mereu sfârșitul lui octombrie ca dată limită după care nu mai este posibil pentru PE să ratifice un text.
Un acord comercial trebuie teoretic să fie dezbătut în mai multe comisii, înainte de a fi supus unui vot în plenară la finalul unui proces lung și complex.
"Nu va fi vorba despre un proces de examinare serios, cum am avut pentru toate celelalte acorduri comerciale", estimează deja Bernd Lange, contactat de AFP.
Germanul anticipează că dacă un acord va fi realizat rapid, vor mai fi necesare 25 de zile pentru munca juridică și de traducere. Asta ar însemna, potrivit lui, un posibil vot în cursul unei sesiuni plenare extraordinare de pe 28 decembrie.
"Calendarul pe care îl vedem în prezent, britanicii l-au decis. Ritmul negocierilor a fost foarte lent", a spus la rândul său, Nathalie Loiseau, din grupul Renew Europe.
Ea exclude orice intrare în vigoare provizorie a unui acord, care ar fi atunci ratificat anul viitor, cum au început să vehiculeze mai multe state membre.
"Este, sincer, o soluție foarte proastă pentru un acord de o asemenea anvergură. Eu sunt împotrivă, este un refuz al democrației", a mai afirmat ea.
Fără un tratat comercial care să le reglementeze relația, Londra și Bruxelles se confruntă cu riscul unui nou șoc economic, care s-ar adăuga celui provocat de pandemia de noul coronavirus.
Negocierile între cele două părți privind un text comun deja avansat continuă în prezent prin videoconferință.
Ele rămân dificile în trei puncte principale: garanțiile cerute Londrei în domeniul concurenței, accesul europenilor la apele britanice și maniera de a soluționa diferendele în urma viitorului acord.
Sursa:Agerpres