Raportul CJI atestă o situație gravă a mass-media în 2018

  • 28 Februarie 2019 12:01
Raportul CJI atestă o situație gravă a mass-media în 2018

Indicele privind Situația Presei din Moldova pentru anul 2018 a fost publicat astăzi de Centrul pentru Jurnalism Independent. Anul trecut, indicele pentru situația presei a crescut nesemnificativ și atestă o situație gravă a mass-media.

Potrivit experților, cel mai vulnerabil segment în dezvoltarea presei, în 2018, a fost mediul economic.

Experții au semnalat multiple presiuni asupra presei, mai ales din partea politicienilor și a funcționarilor publici. A continuat „războiul informațional” între media afiliată politic și presa independentă. Politicienii, de regulă, refuză să răspundă întrebărilor presei independente, dar favorizează presa partizană prin prezența lor la invitațiile acesteia. Mai mult, consideră experții, politicienii și funcționarii publici se dedau la acțiuni de dezinformare a publicului și la atacuri asupra presei care nu împărtășește opinia lor.

Experții constată că autoritățile s-au opus adoptării unor acte juridice și unor politici publice de susținere economică a presei.

În 2018, au fost adoptate acte juridice importante pentru activitatea presei, dar efectele lor vor putea fi evaluate în timp. În același timp, unele dintre proiectele de legi importante au fost elaborate, dar nu au fost votate în ultimă lectură de către Parlament. De asemenea, experții au constatat o lipsă de schimbare în bine a regimului de proprietate pe piața media și pe piața de publicitate. 

Totodată, experții constată și pregătirea proastă a jurnaliștilor și califică situația mass-media pe acest segment drept gravă.

Calitatea jurnalismului a rămas influențată de factorul politic. Mai mult, dezinformarea și manipularea prin intermediul mass-media nu s-a diminuat.

Totodată, spațiul mediatic al RM continuă să fie poluat de produse informaționale străine, cu precădere din Federația Rusă, de calitate îndoielnică sau chiar nocive.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:2,57 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău