Raport StratCom: Republica Moldova, ținta unui sistem complex de influență informațională
-
03 Aprilie 19:15
Republica Moldova este vizată de un sistem integrat, constant și profesionalizat de influență informațională, care urmărește erodarea încrederii în cadrul societății, în instituții, în procesele democratice și în parcursul european.
Este concluzia Raportului StratCom „Amenințări informaționale cu care se confruntă Republica Moldova și modul cum acestea se răsfrâng asupra exercițiilor democratice – anul 2025, perspective pentru 2026”.
Rețele extinse de site-uri, conturi inautentice, aplicații mobile și platforme digitale au fost utilizate pentru distribuirea narativelor, inclusiv prin tehnici de micro-segmentare și amplificare algoritmică. Un element relevant este utilizarea sistematică a legitimării externe, prin care narațiunile sunt plasate în surse aparent occidentale și reintroduse ulterior în spațiul național ca și „confirmări independente”.
Pentru anul 2026, analiza indică o mutare de accent de la campanii vizibile la presiune continuă asupra relației dintre stat și cetățean, prin erodarea încrederii în capacitatea statului de a proteja, atenționează experții StratCom. Obiectivul central al acestor operațiuni va fi consolidarea cadrului narațiunii că aderarea Republicii Moldova la UE este fie imposibilă, fie nedorită.

