RAPORT | Rușii și chinezii bogați, principalii benificiari ai programul cetățenie pe bani din Cipru (Mold-street)

  • 18 Februarie 2019 10:15
RAPORT | Rușii și chinezii bogați, principalii benificiari ai programul cetățenie pe bani din Cipru (Mold-street)

Guvernul cipriot a publicat un raport despre impactul așa-ziselor vize de aur (similar programului cetăneie prin investiție din Moldova) asupra economiei, care spune că ele au avut un impact limitat și au generat o creștere de 1,2% a PIB din creșterea de 13% înregistrată în anii 2016-2018.

Potrivit raportului valoarea totală a tranzacțiilor de la 1 iunie 2013 până la 15 august 2018 este de peste 6,6 miliarde de euro. Aproximativ 50% din tranzacțiile legate de schemă au vizat investiții în imobiliare, inclusiv rezidența, scrie mold-street.com.

Naționalitatea solicitanților este în principal rusă, urmată de chinezi și, într-o mai mică măsură, de ucraineni, libanezi și saudiți. Ruși și chinezi în principal au investit în domeniul imobiliar.

În același timp după un raport al Consiliului European care critică regimul de cetățenie și de rezidență a investitorilor, Cipru este prima țară a UE care ia măsuri concrete pentru a-și actualiza programul.

Astfel Guvernul cipriot a aprobat o serie de schimbări în această săptămână, în încercarea de a face programul mai specific și mai credibil.

Aceste modificări includ,criterii mai stricte pentru solicitanții care vor fi supuși controalelor de fond de către o firmă străină specializată, care încă nu a fost angajată, solicitanții trebuie să dețină o viză Schengen, iar solicitanții care au fost deja respinși de alte state UE vor fi respinși automat.

De notat că pentru a putea obține acest statut în Cipru, suma investiției este de 2 milioane euro, dacă investiția se face exclusiv în bunuri imobiliare rezidențiale, cel puțin un sfert din care trebuie să fie cheltuite pentru o reședință pe viață.

Dacă nu, pragul este de 2,5 milioane de euro, dintre care cel puțin 500.000 de euro trebuie cheltuite pentru o reședință permanentă. În ambele cazuri, cerința unei reședințe permanente garantează că investitorul rămâne angajat îndeaproape în Cipru, chiar dacă nu este obligat de fapt să locuiască pe insulă.

În luna ianuarie a acestui an, Comisia Europeană a prezentat un raport privind regimul de cetățenie și de ședere al investitorilor, gestionat de un număr de țări din UE. Raportul a identificat riscurile care decurg din astfel de scheme, cum ar fi spălarea banilor, evaziunea fiscală și corupția.

De asemenea, a subliniat pașii care trebuie luați pentru a aborda aceste preocupări. Rapoartele au subliniat faptul că în UE, Bulgaria, Cipru și Malta sunt singurele țări care acordă investitorilor cetățenie fără obligația de a locui fizic.

Anterior, organizația Transparency International a publicat o analiză care evidențiază riscurile care rezultă din diligența insuficientă, conflictele de interese și puterile discreționare la scară largă în sistemele de cetățenie și rezidență după investiții.

În timp ce Ciprul a decis să modifice regulile pentru obținerea vizei de aur, Portugalia a respins proiectul de lege propus de partidele de opoziție pentru a elimina regimul Golden Visa (Viza de Aur). În schimb, deputații au votat pentru extinderea sistemului prin adăugarea unei noi categorii numite "vize verzi".

sursa: mold-street

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău