Raport CNAS: Mai multe cheltuieli, dar și mai multe venituri la bugetul asigurărilor sociale

  • 18 Iunie 11:34
Raport CNAS: Mai multe cheltuieli, dar și mai multe venituri la bugetul asigurărilor sociale

În primele 5 luni ale anului, în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă totală de 19014,1 milioane de lei sau 44,4% din planul anual aprobat. Executarea bugetului în aceste 5 luni s-a încheiat cu depășirea veniturilor asupra cheltuielilor cu 1183,8 milioane de lei, transmite IPN.

Potrivit Raportului operativ prezentat de Casa Națională de Asigurări Sociale, contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 9730,0 milioane de lei sau 41% din prevederile anuale.

Alte venituri au fost încasate în sumă de 270,7 milioane de lei, din care partea preponderentă sau 266,8 milioane de lei o constituie partea impozitului unic perceput de la rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației.

Transferurile de la bugetul de stat s-au finanțat în sumă de 9013,4 milioane de lei, în corespundere cu cererile de finanțare.

Cheltuielile totale au fost executate în sumă de 17830,3 milioane de lei sau 41,7% din suma anuală planificată. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, cheltuielile au fost mai mari cu 2106,9 milioane lei sau cu 13,4%.

Soldul mijloacelor bănești la conturile CNAS la situația din 1 iunie 2024 a constituit 1183,6 milioane de lei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,24
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:4,12 m/s
Sun
19
Mon
21
Tue
21
Wed
20
Thu
21
Arhivă Radio Chișinău