Raport al Comisiei Europene: Republica Moldova poate începe negocierile cu UE în vederea aderării

  • 08 Noiembrie 2023 09:05
Raport al Comisiei Europene: Republica Moldova poate începe negocierile cu UE în vederea aderării

Raportul Comisiei Europene despre progresele Republicii Moldova, care va fi făcut public astăzi la prânz, este în mare pozitiv și încurajator, iar Chișinăul e considerat a fi a făcut progrese în 6 din cele 9 domenii în care i s-a indicat ce se așteaptă de la o țară candidată, relatează G4media.ro.

 Este foarte posibil ca raportul să recomande începerea negocierilor chiar foarte rapid, de pildă deja în luna martie sau în aprilie, relatează sursa citată.

Raportul — pe care G4Media l-a putut consulta înainte de a fi făcut public miercuri 8 octombrie, constată că de un an încoace, Chișinăul a luat măsuri decisive în șase din cele nouă puncte cerute și impuse. Acordarea statutului de țară candidată în iunie anul trecut a servit în mod limpede drept accelerator.

În 6 din cele 9 domenii s-au înregistrat așadar progrese. Raportul Comisiei Europene începe prin a constata și a recunoaște că dificultățile cu care se confruntă Republica Moldova după invadarea Ucrainei sunt fără precedent: numărul uriaș de refugiați, inflația, amenințările asupra aprovizionării cu energie, violarea spațiului aerian și multe alte acțiuni ostile hibride din partea Rusiei.

În chestiunea începerii concrete a negocierilor rămân însă două mari obstacole:

  • unul este faptul că începerea negocierilor ar fi în ajunul alegerilor europene, care vor avea loc în luna iunie 2024 și în perspectiva cărora se anticipează un val de creștere a popularității partidelor de dreapta, dreapta extremă și euro-sceptice, care se pot baza pe spaima populației în fața unei noi extinderi a UE. Altfel zis, se constată o „oboseală a extinderii”, iar mulți în țările occidentale nu sunt încântați de perspectiva primirii a noi țări est-europene foste comuniste și sărace – nu doar Republica Moldova, dar și țările din Balcanii de Vest.
  • o a doua piedică ar putea fi constituită chiar de unul din statele membre ale UE, Ungaria. Viktor Orbán a lăsat deja de înțeles că ar fi gata să blocheze prin veto candidatura Ucrainei, din cauza situației minorității maghiare din Ucraina și din pricina legislației recente care restrânge folosire limbilor minoritare în administrație și învățământ. Este greu de crezut, dacă Ungaria blochează Ucraina, că s-ar începe negocierile cu Chișinăul, deoarece cele două țări vin „la pachet”.

Totul va depinde așadar de decizia pe care o vor lua șefii de stat și de guvern ai UE, reuniți în cadrul Consiliului European din luna decembrie. Dacă Ungaria nu se va opune, atunci Republica Moldova și Ucraina vor putea începe negocierile de aderare în primăvara următoare. Acele negocieri pot însă dura chiar și un deceniu. Drumul spre UE rămâne încă lung.

Republica Moldova a primit statutul de “Candidat” la UE în luna iunie a anului trecut, 2022, împreună cu Ucraina. Imediat după invadarea Ucrainei de către Rusia, Comisia Europeană a cerut Chișinăului ca, într-un prim pas pe drumul spre deschiderea negocierilor în vederea aderării, să îndeplinească nouă condiții legate de statul de drept:
Principalele sunt: — reforma justiției; combaterea corupției la toate nivelurile; lupta împotriva criminalității organizate; și — nu în cele din urmă: creșterea implicării societății civile în procesele decizionale de la toate nivelurile.

Raportul constată că de un an încoace, Chișinăul a luat măsuri decisive în șase din cele nouă puncte cerute și impuse. Acordarea statutului de țară candidată în iunie anul trecut a servit în mod limpede drept accelerator. Moldova a primit cel mai mare număr de refugiați din Ucraina, comparat cu masa populației. Apoi, anul acesta Moldova a găzduit întâlnirea la vârf a țărilor din Comunitatea Politică Europeană.

Comisia Europeană scrie apoi că UE sprijină întru totul integritatea teritorială a republicii Moldova, încălcată de intervenția rusă în regiunea transnistreană, pentru care raportul cere un statut special, în interiorul frontierelor garantate ale Republicii Moldova.

Raportul salută adoptarea noului Cod Electoral, în decembrie 2022, precum și amendamentele din octombrie 2023, chiar dacă Comisia Electorală Centrală are nevoie de mai multe resurse și efective.

Este lăudată activitatea parlamentului de la Chișinău, precum și eforturile de a coopta societatea civilă în procesul legislativ.

Apoi vine lista de domenii în care Comisia Europeană, rămânând laudativă, arată și o oarecare prudență — în perspectiva începerii negocierilor de aderare, care ar trebui să fie decisă la summitul din decembrie și care ar putea fi fixată pentru martie sau aprilie anul viitor — prin lunga listă de domenii unde aprecierile Comisiei încep prin: Republica Moldova “prezintă un oarecare nivel de pregătire”:

  • domeniul Justiției, mai întâi; procesul cooptării în Consiliul suprem al Magistraturii este acum în concordanță cu recomandările Consiliului de la Veneția. Este pusă însă în evidență lentoarea funcționării justiției și numărul mare de cazuri în așteptare. Nu se remarcă progrese în cazurile de înaltă corupție, unde nu s-au înregistrat condamnări.
  • lupta împotriva corupției, apoi. Anumite progrese au fost înregistrate, dar mai e mult de făcut.
  • același lucru se poate spune despre lupta împotriva criminalității organizate, dar și în cazul mecanismelor legale de recuperare a averilor oligarhilor condamnați.
  • E criticată însă situația din închisori, în special supraaglomerarea și condițiile de detenție deseori sub standardele europene.
  • Legislația privind mass media a făcut mari progrese, în special în chestiunea proprietății, pentru a evita influența oligarhilor.
  • Republica Moldova mai are “un oarecare nivel de pregătire” și în domeniul economic, în chestiunea măsurilor luate pentru a deveni o economie de piață funcțională. De un deceniu încoace,

Moldova prezintă o creștere economică anuală de 3,1%. Are însă un mare deficit la exporturi. Statul are în continuare o mare influență în chestiunile economice, inclusiv în sectoare cheie precum telecomunicațiile, energia și transportul, domenii în care statul este cel care fixează prețurile. Multe asemena mari întreprinderi funcționează în pierdere și ar trebui privatizate. Sectorul financiar este însă stabil, grație reformelor adoptate anterior. Piața muncii rămâne afectată de numărul mare de oameni care lucrează în străinătate.
Comisia va mai recomanda, într-un alt raport, tot miercuri 8 noiembrie, începerea negocierilor de aderare cu Ucraina, în vreme ce pentru Georgia executivul european va propune acordarea statutului de țară candidată, pe care Georgia nu l-a primit în 2022 împreună cu Ucraina și Republica Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-0,6
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:1,03 m/s
Sat
7
Sun
8
Mon
9
Tue
5
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău