Rămân restante 9 acțiuni din cele 35 pentru implementarea recomandărilor UE

  • 12 Ianuarie 2023 13:47
Rămân restante 9 acțiuni din cele 35 pentru implementarea recomandărilor UE

Nouă acțiuni din cele 35 incluse în Planul de acțiuni pentru implementarea recomandărilor Uniunii Europene nu au fost realizate până la sfârșitul anului 2022, așa cum era prevăzut. Însă, Comisia Națională pentru Integrare Europeană, care a evaluat nivelul de realizare a acestora, precizează că cele nouă acțiuni se află la etapa finală. La ședința Comisiei, președinta Maia Sandu le-a solicitat instituțiilor responsabile să urgenteze implementarea angajamentelor, transmite IPN.

Printre acțiunile realizate se numără adoptarea de către Parlament a noului Cod Electoral, intrat în vigoare la 1 ianuarie. Guvernul a adoptat Regulamentul cu privire la achizițiile publice de valoare mică.

Printre acțiunile care sunt în faza de finalizare se numără: evaluarea extraordinară a candidaților pentru Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor (pre-vetting); clarificarea competențelor Procuraturii Anticorupție și ale Centrului Național Anticorupție în ceea ce privește combaterea corupției mari.

De asemenea, urmează promovarea unui pachet de acte normative care să elimine influența oligarhilor din sfera politică, economică și mass-media - acest lucru reprezintă una dintre recomandările Comisiei Europene din iunie 2022.

„Le-am solicitat șefilor instituțiilor responsabile să intensifice eforturile și să urgenteze implementarea angajamentelor. De asemenea, am stabilit că trebuie să facem eforturi suplimentare pentru a compensa lipsa unor progrese suficiente în ultimii șase-șapte ani pe domeniul armonizării legației. Aceasta înseamnă un efort mai mare din partea tuturor instituțiilor în următoarele patru-cinci luni, dar este un efort foarte și foarte important”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a mai spus că integrarea europeană este proiectul nostru de țară care, odată realizat, va asigura pacea, modernizarea economică a țării și creșterea nivelului de trai al oamenilor.

De asemenea, membrii Comisiei au convenit asupra elaborării unui Plan de ajustare a legislației naționale la acquisul comunitar.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
-0,6
Cer acoperit de nori
Umiditate:85 %
Vint:0 m/s
Fri
2
Sat
7
Sun
8
Mon
9
Tue
5
Arhivă Radio Chișinău