„Radio România era un post care atrăgea atenția românilor că sunt români și că există o tradiție, o mitologie; era cu cap făcut programul ăsta, programul ăsta din primele ore ale dimineții: începea și cu Tatăl nostru și cu imnul regal. O rudă mai îndepărtată a mea, care era un boiernaș din Oltenia de câmpie, foarte patriot și foarte împătimit de ideea de țară și de rege, îl țiu minte în cămașă de noapte cu râuri, dimineața la 6, în poziție de drepți, asculta imnul regal, pentru că era monarhist. Sau seara, nu se culca până nu asculta imnul regal și, tot așa, în cămașa de noapte și desculț și în poziție de drepți!” Această amintire a scriitorului Dinu Săraru are, pe lângă dulcea savoare a anilor ’30, o importantă informație: postul nostru de radio făcea parte din viața oamenilor încă de la începuturile sale.

După ce și-au încheiat activitatea, oamenii Radioului ne-au mai lăsat un dar prețios, pe care noi l-am păstrat în Arhiva de istorie orală: povestirile lor despre vremurile în care lucrau pentru bunul mers al programelor. Într-un serial dedicat acestor oameni, vă prezentăm fragmente din zecile de interviuri acordate de foști angajați ai Radioului, adunate în decursul timpului. Sunt istorisiri interesante, atrăgătoare, despre cei 89 de ani de activitate a Radiodifuziunii noastre care, după cum povestea inginerul Ion Florea, pornise în secolul trecut cu pași șovăielnici:

„Până către sfârșitul deceniului al treilea, din păcate, autoritățile etichetaseră radiofonia ca pe o îndeletnicire suspectă. Întinderea unei antene de recepție fără autorizație specială se pedepsea cu amendă și închisoare. Am reușit totuși, către sfârșitul acestui al treilea deceniu agitat, să avem o Societate de Radio și libertate deplină pentru folosirea aparatelor de recepție. Meritul acestor realizări îi revine în mare măsură profesorului Dragomir Hurmuzescu, socotit, pe bună dreptate, <părintele radiofoniei românești>.”

Sursa: Rador