R. Moldova va fi vizitată de specialiști ruși din domeniul fitosanitar
-
09 Octombrie 2015 16:16
Specialiștii din domeniul fitosanitar din Federația Rusă urmează să efectueze o vizită în R. Moldova pentru a discuta cu specialiștii de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor despre cerințele fitosanitare ale părții ruse.
Vizita urmează să se desfășoare la incitația ministrului agriculturii și industriei alimentare, Ion Sula, și directorului general interimar ANSA, Grigore Porcescu, lansată în cadrul vizitei la Moscova, transmite IPN.
Oficialii moldoveni au avut o întrevedere cu viceministrul rus al agriculturi și șeful Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară (Rosselhoznadzor). Interlocutorii au vorbit despre progresele înregistrate de ANSA în domeniul sanitar veterinar și despre înlăturarea problemelor depistate la unitățile de sacrificare a animalelor în urma vizitei experților Rosselhoznadzor din noiembrie 2014. Partea moldovenească a solicitat să fie incluse pe lista exportatorilor produselor din carne toate companiile moldovenești care corespund criteriilor de igienă și siguranță cerute de Federația Rusă.
De asemenea, partea moldovenească, a propus ca părțile să revină la prevederile Memorandumului, semnat între Republica Moldova și Federația Rusă, privind asigurarea inofensivității producției de origine vegetală exportate, la compartimentul „reziduuri de pesticide și conținutul de nitrați”, prin care toți producătorii și exportatorii care corespund condițiilor și cerințelor fitosanitare și de inofensivitate să fie incluși pe lista exportatorilor.
Părțile au convenit ca MAIA, împreună cu ANSA, să evalueze listele existente și să informeze Rosselhoznadzor în termene cât mai restrânse. Totodată, Moldova trebuie să informeze partea rusă despre cantitățile produse și depozitate de fructe și struguri de masă până la moment. În scurt timp, la invitația părții moldovenești, o echipa de experți ruși va vizita pepinierele cu material săditor și depozitele de păstrare a merelor și strugurilor de masă din Republica Moldova.
De comun acord, a fost acceptată propunerea de a fi organizat, la începutul anului 2016, colegiul comun al ministerelor agriculturii celor două state.