R. Moldova dispune de mai puțin de 50% din necesarul semințelor
-
06 Aprilie 2016 15:07
Republica Moldova dispune în prezent de mai puțin de jumătate din necesarul de semințe pentru sezonul de primăvară.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor consideră că Republica Moldova ar putea să fie nevoită să importe cantități mari de semințe în următorii ani dacă nu se vor lua măsuri. Contactați de Radio Chișinău, surse de la Ministerul Agriculturii au declarat că vor veni mai târziu cu o reacție, invocând, totodată, anumite carențe în procesul de comunicare cu ANSA.
Republica Moldova ar putea ajunge în următorii 5-6 ani să importe în totalitate semințe, dacă nu se vor lua măsuri și nu se va investi în domeniul susținerii sectorului semincer, consideră specialiștii de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.
În prezent, 60-80 la sută din semințele de legume dar și de curcubitacee (bostănoase), provin din import. În ceea ce privește porumbul, situația este una aparte. Dacă în 2008, Republica Moldova importa doar 1-2 procente de porumb, acum importurile acestei culturi agricole a ajuns la 50-60 la sută, a declarat șeful Direcției control semincer a ANSA, Dumitru Rusu.
”Descreșterea care este atât de bruscă...Dacă de urgență nu se iau măsuri, atunci în 5-6 ani situația va fi una foarte proastă. În Republica Moldova politica în domeniul agriculturii, inclusiv în domeniul în sectorul semincer și producerea materialului săditor este dusă de către Ministerul Agriculturii. Instituțiile științifice cu capital de stat, sunt de asemenea în subordinea acestui minister”, a constatat Dumitru Rusu.
Contactat de Radio Chișinău, șeful de cabinet al Ministerului Agriculturii Alexandru Tonu, a acuzat probleme în comunicarea cu ANSA și a precizat că instituția va veni cu o reacție pe parcursul zilei.
”Din păcate nu am reușit să analizăm deocamdată toate declarațiile reprezentanților ANSA. Ne vom documenta pe parcursul zilei și ulterior vom veni cu un răspuns. Vrem însă să subliniem că această modalitate de conlucrare este pe departe cea dorită, iar propunerile noastre de colaborare se lovesc de o anumită barieră la nivelul instituțional ANSA”, a declarat Alexandru Tonu.
O altă problemă în domeniu este falsificarea semințelor de către unii agenți economici, a menționat reprezentantul ANSA, fără a preciza însă denumiri de firme sau companii.
În Republica Moldova în prezent există aproximativ 120 de magazine agricole care pun la dispoziție soiuri de semințe și hibrizi, crescute în Republica Moldova.
Menționăm că în 2014 Agenția pentru Siguranța Alimentelor a trecut din subordinea Ministerului Agriculturii în cea a Guvernului.