Qatarul a anunțat un acord vizând aprovizionarea Germaniei cu gaz natural lichefiat
-
29 Noiembrie 2022 13:04
Emiratul Qatar a anunțat marți un acord prin care va furniza Germaniei gaz natural lichefiat (GNL) pe o perioadă de 15 ani, informează Agerpres.
Gazul va fi vândut de Qatar Energy companiei americane ConocoPhilips, care îl va livra la terminalul aflat în construcție în portul german Brunsbüttel, de la Marea Nordului, a declarat ministrul energiei al Qatarului, Saad Sharida al-Kaabie, într-o conferință de presă la Doha.
Conform acordului, emiratul va furniza începând din 2026 'până la 2 milioane de GNL pe an', pe o perioadă de cel puțin 15 ani.
Acordul va contribui 'la eforturile de a sprijini securitatea energetică în Germania și în Europa', a afirmat ministrul.
Asia - în frunte cu China, Japonia și Coreea de Sud - constituie principala piață a gazului din Qatar, din ce în ce mai curtat de țările europene după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Negocierile cu europenii au fost însă dificile, Germania și alte țări refuzând să semneze acorduri pe termen lung identice celor care leagă emiratul Qatar de clienții săi asiatici.
Săptămâna trecută, emiratul din Golf a încheiat un acord de aprovizionare cu China pe 27 de ani, o durată record în această industrie