Putin speră în relații 'constructive' cu noul președinte polonez

  • 25 Mai 2015 15:15
Putin speră în relații 'constructive' cu noul președinte polonez

Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni, 25 mai, pe noul președinte polonez Andrzej Duda, care a fost ales în cea mai înaltă funcție în stat în urma scrutinului desfășurat duminică în Polonia.

Președintele rus și-a exprimat speranța în ameliorarea relațiilor tensionate între cele două țări pe fondul crizei ucrainene, relatează AFP.

Într-o telegramă de felicitare, Vladimir Putin speră că alegerea lui Andrzej Duda va permite instaurarea unor 'relații constructive', bazate pe 'principiul bunei vecinătăți și al respectului reciproc al intereselor', potrivit unui comunicat al Kremlinului.

'Noi sperăm în relații bune, imparțiale și fără niciun prejudiciu, profitabile pentru toți', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Conservatorul Andrzej Duda a fost ales duminică președinte al Poloniei, devansându-l cu patru puncte - potrivit sondajelor - pe șeful statului în exercițiu Bronislaw Komorowski (de centru-dreapta), care și-a recunoscut deja înfrângerea.

Relațiile dintre Rusia și Polonia, istoric foarte complexe, sunt la cel mai scăzut nivel de la începutul conflictului din estul Ucrainei de mai bine de un an. Varșovia este unul dintre cei mai aprigi susținători ai autorităților de la Kiev și militează activ în cadrul Uniunii Europene în favoarea politicii de sancțiuni împotriva Moscovei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
13,24
Cer fragmentat
Umiditate:76 %
Vint:6,17 m/s
Sun
15
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău