Putin propune Dumei de Stat retragerea Rusiei din GRECO, Grupul Statelor Împotriva Corupției

  • 09 Ianuarie 2023 17:05
Putin propune Dumei de Stat retragerea Rusiei din GRECO, Grupul Statelor Împotriva Corupției

Vladimir Putin a prezentat luni Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, un proiect de lege privind ieșirea țării din Convenția penală privind corupția a Consiliului Europei și retragerea din Grupul Statelor Împotriva Corupției (GRECO), transmite EFE. .

Respectivul document, care vizează ieșirea Rusiei din convenția semnată în ianuarie 1999, a fost inclus între proiectele camerei inferioare a legislativului rus, scrie Digi24.

În anexele proiectului de lege, Putin și-a argumentat propunerea invocând decizia Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei (CoE) de a retrage Rusiei calitatea de membru al GRECO, care monitorizează îndeplinirea acordului.

Proiectul de lege menționează că este vorba despre o situație inadmisibilă pentru Rusia, motiv pentru care se propune ieșirea țării din Convenția penală privind corupția și retragerea din GRECO, notează Agerpres.

Moscova a anunțat că se retrage din Consiliul Europei în martie 2022, după 26 de ani de participare, ca urmare a invaziei ruse din Ucraina și după ce Comitetul de Miniștri al CoE a declanșat articolul 8 din statutul său pentru a exclude Rusia, amintește EFE.

Potrivit Indicelui de percepție a corupției publicat de organizația neguvernamentală Transparency International, Rusia ocupă locul 136 din 180, cu 29 de puncte pe o scară de la 0 (total corupt) la 100 (total necorupt). 



Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:3,6 m/s
Mon
5
Tue
5
Wed
4
Thu
4
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău