Putin explică presei presupusa ingerință rusă în alegerile din SUA și alte chestiuni de pe agenda internațională

  • 14 Decembrie 2017 15:01
Putin explică presei presupusa ingerință rusă în alegerile din SUA și alte chestiuni de pe agenda internațională

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că presupusa intervenție rusă în campania electorală de anul trecut din SUA este o invenție a oponenților președintelui american Donald Trump menită să-l discrediteze pe acesta din urmă, relatează EFE.

Totul a fost inventat de oameni aflați în opoziție față de Trump pentru a-i pune la îndoială legitimitatea și care nu înțeleg cât rău fac situației politice interne a SUA, a explicat Putin în cadrul conferinței sale de presă tradiționale de sfârșit de an.

Potrivit lui Putin, contactele dintre oficiali ruși și membri ai echipei lui Trump au fost o rutină în timpul campaniei electorale din 2016, dar au fost "distorsionate" de oponenții lui Trump.

El a apreciat că în cele din urmă relațiile dintre Rusia și SUA vor reveni la normal, iar întrebat de un reporter cum evaluează prestația lui Trump la Casa Albă, a răspuns că nu este în măsură să-l judece, dar a spus despre administrația acestuia că a avut realizări semnificative.

Președintele rus a avertizat cu același prilej că un atac al SUA asupra Coreei de Nord ar avea consecințe catastrofale și și-a exprimat speranța că va putea coopera în cele din urmă cu Washingtonul pentru a soluționa criza din peninsula coreeană, notează Reuters.

Rusia nu acceptă statutul nuclear al Coreei de Nord, dar unele acțiuni din trecut ale Washingtonului au provocat Coreea de Nord să încalce acordul din 2005 privind reducerea programului său nuclear, a adăugat Putin, îndemnând "amândouă părțile să pună capăt agravării situației".

Vladimir Putin a mai afirmat în cadrul conferinței sale anuale de presă cu Rusia "nu s-a retras din acordurile de bază pentru securitatea internațională, din tratatele antirachetă", ci "SUA s-au retras în mod unilateral" din acestea. "Iar acum auzim că sunt probleme cu tratatul privind rachetele cu rază scurtă și medie (INF). Se pare că sunt întrunite condițiile și are loc o campanie de propagandă informațională pentru posibila retragere a SUA din acest tratat. De fapt, ele practic s-au retras deja", a spus liderul de la Kremlin referitor la controversa creată în jurul Tratatului privind Forțele Nucleare Intermediare. Săptămâna trecută, Departamentul de stat american a evocat încălcări repetate de către Rusia ale acestuia, ce determină SUA să-și revizuiască opțiunile militare, inclusiv prin dezvoltarea de noi sisteme de rachete de croazieră cu rază medie de acțiune.

Putin a vorbit cu același prilej despre situația din estul Ucrainei, apreciind că, deși există riscul ca naționaliștii ucraineni să comită un "măcel", forțele separatiste proruse au capacitatea de a respinge un astfel de atac din partea acestora. El a acuzat guvernul prooccidental de la Kiev de subminarea procesului de pace de la Minsk, ce vizează reglementarea conflictului, precum și de blocarea eforturilor de aranjare a unui schimb de prizonieri.

Potrivit dpa, Putin l-a mai acuzat în același context pe fostul președinte al Georgiei Mihail Saakașvili, devenit lider al opoziției din Ucraina, că prin acțiunile sale "scuipă în față poporul georgian și poporul ucrainean". Saakașvili, judecat în Ucraina pentru intrare ilegală în țară și susținere a unei organizații criminale, respinge acuzațiile ce i se aduc și a susținut că Putin are un rol în problemele juridice cu care se confruntă.

Răspunzând la o întrebare venită de la un ziarist polonez, Vladimir Putin a mai afirmat că e timpul ca Polonia să "crească" și să "întoarcă pagina" după tragedia aviatică din 2010 de la Smolensk în care a murit președintele polonez Lech Kaczynski, declarând că s-a "săturat" să audă din partea Varșoviei că a fost vorba de o conspirație a Rusiei.

Președintele rus a subliniat pe de altă parte că "aspectele cele mai importante pe care trebuie să se concentreze autoritățile și societatea sunt dezvoltarea infrastructurii, sănătatea, educația, înalta tehnologie, creșterea productivității muncii și veniturile cetățenilor". "Am în vedere faptul că mediul politic, la fel cu cel economic, trebuie să fie competitiv. Mă voi zbate să avem un sistem politic echilibrat", a dat asigurări Vladimir Putin.

"Economia crește, este un lucru evident. Nu se măsluiesc cifrele. PIB-ul a crescut cu 1,6%, producția industrială a crescut de asemenea cu 1,6%. Industria auto, industria ușoară și agricultura au înregistrat creșteri sănătoase", a ținut să asigure Putin, amintind că Rusia a "depășit două șocuri economice - scăderea drastică a prețurilor energiei și restricțiile externe, sau așa-zisele sancțiuni". 'Sancțiunile nu au avut un impact la fel de mare ca prețul petrolului, dar tot au avut", a menționat el.

Referindu-se la opoziția din Rusia, Vladimir Putin a admis faptul că, "firește, sunt mulți oameni nemulțumiți în ziua de azi". "Dar dacă începi să compari ce propun liderii opoziției, mai ales ai celei liberale, sunt multe probleme. Trebuie propusă o agendă reală, una în care oamenii să creadă", a recomandat liderul de la Kremlin, insistând că "e important nu doar să faci zgomot în piețele publice și să vorbești despre regim, ci să și propui ceva pentru a îmbunătăți lucrurile".

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:3,09 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău