Putin cere înăsprirea represiunii împotriva celor care „destabilizează” Rusia

  • 15 Martie 2023 19:00
Putin cere înăsprirea represiunii împotriva celor care „destabilizează” Rusia

Președintele rus Vladimir Putin le-a cerut miercuri forțelor de ordine să înăsprească represiunea împotriva celor care încearcă să "destabilizeze" Rusia, pe fondul unei vânători asupra celor care se opun ofensivei militare din Ucraina, relatează Agerpres.

„Vă cer să răspundeți sever încercărilor de destabilizare a situației sociale și politice a țării", a declarat Putin în cadrul unei reuniuni cu procurorii.

El a cerut, de asemenea, "intensificarea luptei împotriva extremismului", un termen general în dreptul rus care permite inculparea atât a organizațiilor jihadiste, cât și a militanților pro-ucraineni, opozanților politici și chiar a Martorilor lui Iehova.

Mișcarea principalului opozant rus, Alexei Navalnîi, în prezent închis, a fost clasată astfel drept "teroristă" în 2021 de justiție, ceea ce a dus la încarcerarea mai multor militanți ai săi și exilarea altora în străinătate.

Evenimentele legate de otrăvirea opozantului, înainte de închiderea sa, au constituit subiectul unui film intitulat "Navalnîi", premiat în noaptea de duminică spre luni cu un Oscar pentru cel mai bun documentar.

Navalnîi s-a opus ofensivei ruse din Ucraina și a făcut apel la ruși să își exprime dezacordul.

Rețelele de socializare Facebook și Instagram au fost de asemenea catalogate drept "extremiste" și au fost interzise la scurt timp după izbucnirea conflictului din Ucraina, în timp ce compania lor mamă, Meta, a fost inclusă pe lista organizațiilor "teroriste".

De la începutul ofensivei din Ucraina, Rusia a adoptat o serie de măsuri represive care pedepsesc orice critică la adresa armatei, iar mai multe persoane au primit deja pedepse dure cu închisoarea.

Miercuri, un tribunal militar rus a condamnat astfel un bărbat, Kirill Butîlin, la 13 ani de închisoare pentru că a incendiat un centru de înrolare militară, au relatat agențiile ruse de presă.

Putin a ordonat în schimb întărirea "protecției drepturilor fundamentale ale militarilor, participanților și veteranilor operațiunii militare speciale" din Ucraina și ale familiilor lor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău