Putin a ordonat organizarea cazării pentru cei evacuați din Donbas. Kremlinul spusese, anterior, că nu știe nimic despre evacuare

  • 18 Februarie 2022 19:40
Putin a ordonat organizarea cazării pentru cei evacuați din Donbas. Kremlinul spusese, anterior, că nu știe nimic despre evacuare

Vladimir Putin i-a ordonat, vineri, ministrului pentru situații de urgență rus, Aleksandr Ciuprian, să meargă la Rostov pe Don pentru a organiza cazarea persoanelor care părăsesc regiunile separatiste din estul Ucrainei.

„Putin a ordonat ministrului să zboare de urgență în regiunea Rostov pentru a organiza la fața locului activitatea pentru a crea condiții de cazare, pentru a asigura mese calde și tot ceea ce este necesar, inclusiv îngrijire medicală”, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care, anterior, declarase presei că nu știe nimic despre evacuarea locuitorilor din regiunile din estul Ucrainei controlate de separatiști, scrie DIGI24.

Mai mult, Vladimir Putin a cerut guvernului să asigure de urgență plata a 10.000 de ruble fiecărui refugiat care sosește din Donbas în regiunea Rostov, conform unei declarații a lui Peskov, citată de RIA, scrie Agerpres.

Anterior, administrația autoproclamatei Republici Populare Donețk a anunțat organizarea evacuării centralizate în masă a civililor din această regiune în Rusia, în primul rând a femeilor, copiilor și bătrânilor.

Separatiștii din Donețk au declanșat, vineri după-amiază, sirenele protecției civile, fără să indice vreun motiv, conform agențiilor de presă ruse, ceea ce a fost de natură să confere un surplus de tensiune situației și așa îngrijorătoare.

În ultimele 48 de ore se înregistrează o reizbucnire a confruntărilor în Donbas, scena unui conflict de opt ani între forțele ucrainene și separatiștii proruși susținuți de Moscova, pe fondul tensiunilor dintre Rusia și Occident legate de Ucraina. Rusia a comasat zeci de mii de militari la frontiera ucraineană și este suspectată de Occident că s-ar pregăti să invadeze țara vecină.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat, vineri, că vede în reizbucnirea actuală a confruntărilor în curs în estul Ucrainei „un scenariu” de „provocări” concepute de ruși pentru a justifica un atac asupra Ucrainei, notează AFP.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău