Putin a aprobat acordarea de pașapoarte locuitorilor celor patru regiuni ucrainene anexate ilegal de către Rusia
-
27 Decembrie 2022 14:19
Președintele rus Vladimir Putin a aprobat luni, prin decret, acordarea de pașapoarte locuitorilor celor patru regiuni ucrainene anexate ilegal de către Rusia - Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, transmite Agerpres.
Decretul prezidențial include un regulament privind solicitarea și acordarea de documente de identitate ruse persoanelor care renunță la cetățenia ucraineană.
Prevederea include minorii cu vârste sub 14 ani, care pot deveni automat cetățeni ruși, potrivit agenției oficiale ruse TASS.
Pașaportul nu va fi acordat sub nicio formă în cazul în care un rezident al uneia dintre cele patru regiuni ucrainene anexate refuză să jure loialitate statului rus.
Solicitanții trebuie să ridice personal pașaportul la nu mai târziu de 10 zile de la depunerea actelor necesare, potrivit decretului.
La sfârșitul lui septembrie, Putin a semnat anexarea celor patru regiuni ucrainene în timpul unei ceremonii la Kremlin, după o serie de simulacre de referendumuri de integrare în Federația Rusă ale căror rezultate nu au fost recunoscute nici de Kiev, nici de comunitatea internațională.