PSRM va înregistra în Parlament inițiativa lui Igor Dodon privind sistemul mixt de vot
-
19 Aprilie 2017 09:27
Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor va înregistra astăzi în Parlament inițiativa șefului statului Igor Dodon privind trecerea la sistemul mixt de vot.
Consiliul Republican al PSRM a reconfirmat poziția formațiunii privind inadmisibilitatea introducerii sistemului uninominal de vot, care, potrivit socialiștilor, ar permite actualei coaliții în frunte cu Vladimir Plahotniuc să-și păstreze puterea.
Introducerea sistemului uninominal de vot va lansa mecanismul de corupere a politicienilor și preluarea completă a puterii de către grupul oligarhic, ceea ce contravine cu bazele democratice ale guvernării și intereselor cetățenilor Republicii Moldova, se arată într-un comunicat al PSRM.
Consiliul PSRM susține intenția șefului statului de a aplica o reformă politică reală, prin trecerea la sistemul mixt de vot.