PSRM sesizează Curtea Constituțională privind Stadionul Republican
-
10 Decembrie 2020 19:15
Deputații Partidului Socialiștilor au sesizat Curtea Constituțională pentru controlul constituționalității Legii cu privire la transmiterea cu titlu oneros SUA a Stadionului Republican. Este vorba despre legea votată în 2018, când în fruntea Guvernului se afla democratul Pavel Filip, transmite IPN.
Deputatul PSRM, Vasile Bolea, susține că această lege a fost respinsă de două ori de președintele țării, Igor Dodon. După ce șeful statului a refuzat repetat să promulge legea, Curtea Constituțională l-a suspendat pe Igor Dodon din funcția de președinte al țării, în baza sesizării deputaților PDM, iar legea a fost promulgată de președintele Parlamentului de atunci, democratul Andrian Candu.
„Urmare a acelei proceduri din anul 2018, unei proceduri viciate, fapt stabilit ulterior și de către Curtea Constituțională, de către Comisia de la Veneția, partenerii internaționali, putem constata că această lege a fost promulgată de o persoană neîmputernicită și, respectiv, urmează să fie lovită de nulitate”, a spus Vasile Bolea.
Parlamentul a aprobat, în iulie 2018, transmiterea terenului Stadionului Republican în proprietatea SUA în scopul edificării unui nou sediu al Ambasadei SUA. Votul a avut loc în lipsa deputaților socialiști, care au părăsit sala, nemulțumiți de inițiativă. Ulterior, președintele Igor Dodon a semnat refuzul de promulgare a legii. În octombrie 2018, Parlamentul a menținut votul exprimat pentru transmiterea terenului.
Recent, pe 3 decembrie, deputații PSRM și cei din Platforma Pentru Moldova, care include și deputații Partidului Șor, au votat abrogarea legii din 2018. Deputații din opoziție au sesizat Curtea Constituțională, care a suspendat legea de abrogare. Între timp, aceasta fusese deja publicată în Monitorul Oficial.