PSRM contestă decizia privind suspendarea hotărârilor referitor la revocarea Domnicăi Manole și numirea unui alt judecător la CC

  • 24 Aprilie 2021 13:30
PSRM contestă decizia privind suspendarea hotărârilor referitor la revocarea Domnicăi Manole și numirea unui alt judecător la CC

PSRM contestă decizia președintelui ad-interim al Curții Constituționale, Liuba Șova, prin care au fost suspendate hotărârile Parlamentului privind revocarea Domnicăi Manole din funcția de judecător al CC, se arată într-un comunicat al formațiunii.

Este citat deputatul socialist, Vasile Bolea, care argmentează că este vorba despre „o decizie luată unilateral de doamna Liuba Șova, care urmează testul confirmării de către Plenul Curții Constituționale. Subliniez că în conformitate cu alineatul 4 a art.7 prim, a Codului Jurisdicției Constituționale, dispoziția Președintelui Curții Constituționale urmează a fi validată în mod obligatoriu de plenul Curții Constituționale”. Potrivit socialistului, Domnica Manole nu ar avea dreptul să participe la luarea unei decizii în acest sens, pe motiv că hotărârile Parlamentului o vizează în mod direct. ”La fel este de menționat că nu este vorba de o demitere, dar de retragerea actului administrativ individual de numire ce urmează a fi examinat în ordinea Contenciosului Administrativ. Lupta cu uzurpatorii Curții Constituționale continuă”, scris Vasile Bolea pe Facebook.

Menționăm că, după ce majoritatea parlamentară PSRM-Șor a anulat o hotărâre a Legislativului prin care Domnica Manole a fost numită judecătoare la Curtea Constituțională și apoi l-a numit pe Boris Lupașcu în locul ei, au urmat numeroase reacții ale instituțiilor europene, inclusiv din partea Comisiei de la Veneția, care și-au exprimat îngrijorările și au condamnat atacurile asupra independenței Curții Constituționale și asupra statului de drept în Republica Moldova.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău