PSRM boicotează ședința Consiliului municipal Chișinău

  • 25 Mai 2017 11:43
PSRM boicotează ședința Consiliului municipal Chișinău

Consilierii din fracțiunea Partidului Socialiștilor boicotează ședința de joi, 25 mai, a Consiliului municipal Chișinău. Aleșii locali socialiști s-au arătat indignați de faptul că pe ordinea de zi a ședinței au fost introduse peste 140 de chestiuni funciare, spunând că astfel se încearcă delapidarea proprietății municipale, transmite IPN.

Președintele fracțiunii, Ion Ceban, a declarat într-un briefing de presă că ceea ce se întâmplă în CMC este o farsă și o sfidarea a voinței cetățenilor. Potrivit lui, PSRM are o poziție categorică în tot ceea ce ține de patrimoniul municipal. În opinia sa, toate chestiunile cu caracter funciar – vânzarea terenurilor, darea în arendă trebuie să fie expuse la licitații publice, iar banii trebuie să fie încasați în buget.

Ion Ceban a menționat că există chestiuni mai importante care trebuie examinate în ședința CMC. Printre acestea se numără actualizarea planului urbanistic, aprobarea planurilor zonale, regulamentele care stau pe polițe și se prăfuiesc, dar componența comisiilor pentru licitații.

În altă ordine de idei, liderul fracțiunii PSRM a spus că miercuri seara, în jurul orei 21.00, erau deja colectate în jur de 55 de mii de semnături pentru inițierea referendumului pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar general. Acesta a acuzat edilul că lipsește de la serviciu, că nu a organizat luni ședința operativă, dar și pentru că numește în funcții persoane într-un mod netransparent. Socialistul a dat drept exemplu numirea recentă a lui Sergiu Borozan în funcția de șef al Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare a municipiului Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
31,24
Cer senin
Umiditate:40 %
Vint:4,63 m/s
Sun
27
Mon
24
Tue
22
Wed
23
Thu
24
Arhivă Radio Chișinău